Mai degrabă "cealaltă" decât "asta", lumea lui Ioan Es. Pop se constituie pe măsură ce se degradează (cum ar veni: "la început a fost sfârşitul"), poate tocmai de aceea (de)scrierea este, la autorul leudului fără ieşire, un procedeu asemănător vivisecţiei ("vâr vârful creionului sub piele până unde/dau sub ea de mine"), dacă nu chiar autopsiei ("de trei zile zaci acolo fără suflare"), poetul fiind atât în pielea pacientului, cât şi în a "eroicului doctor Hallidonhill" (atenţie la motivul dedublării, omniprezent în creaţia sa). Orice ar atinge "cu degete puternice" (în altă parte "cu degetul acesta care creşte nemilos împotriva-mi") acest Toma necredinciosul introvertit se transformă în rană deschisă pur(ulent)ă, tot poetul fiind cel care, crezând – dar în felul său, apropiat oarecum de modelul invocat adeseori în Jurnalul fericirii: "Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!..." –, o tămăduieşte prin descântec, totodată veghind cu străşnicie să nu i se cicatrizeze prea devreme, ca să nu zic niciodată (Em. Galaicu-Păun).

Volumul de faţă este o selecţie din cele mai frumoase cărţi ale poetului, editate între anii 1994-2011: Leudul fără ieşire(1994), Porcec (1996), Pantelimon 113 bis (1999), Petrecere de pietoni (2003), Lumile livide /The Livid Worlds (2004), No Exit (2007), Unelte de dormit (2011).