„A ascuns Cartea într-un loc ce i s-a părut creat în acest scop: într-un defileu de munte, unde pustnici în căutarea singurătăţii îşi construiseră o mică mănăstire. Lor le-a încredinţat Cartea, promiţîndu-şi că se va întoarce abia după ce îi va fi pregătit pe oameni pentru acceptarea ei... Alese şapte oameni înţelepţi şi demni şi împreună cu ei întemeie Frăţia, ce avea să se ocupe de reformarea lumii şi de pregătirea acesteia pentru schimbarea ce urma să vină. Dar în planurile măreţe ale lui H.R.C. interveni, cum se întîmplă de obicei, istoria. Se făcură două războaie unul după altul, apărură noi reformatori... Începură persecuţiile, se aprinseră rugurile. Privind stelele şi cercetînd proprietăţile materiei, oamenii se apropiau uneori la un pas de adevăr, dar apoi anulau totul în faţa noilor camere de tortură ce apăreau ca tarabele la iarmaroc. H.R.C. muri la Anvers, cu faţa brăzdată de zbîrciturile amărăciunii. Înainte de a se stinge, cu mîna tremurîndă, întocmi pe un petec de hîrtie harta munţilor în care ascunsese Cartea, cu speranţa naivă că marea învolburată a istoriei se va linişti, iar oamenii se vor ocupa în cele din urmă de ceea ce este mai important.”