„Aşadar, El (Hristos) l-a legat strâns şi l-a unit, aşa cum am mai spus, pe om cu Dumnezeu. Căci, dacă n-ar fi fost un om acela care să-l învingă pe vrăjmaşul omului, duşmanul nu ar fi fost înfrânt în mod drept. Pe de altă parte, dacă n-ar fi fost Dumnezeu Acela care să ne dăruiască mântuirea, noi nu am fi dobândit-o în mod trainic. Iar dacă omul n-ar fi fost unit cu Dumnezeu, el n-ar fi putut să participe la ne-stricăciune. De aceea, trebuia ca Mijlocitorul între Dumnezeu şi om, prin înrudirea Sa cu fiecare dintre ei, să-i readucă pe ambii la prietenie şi înţelegere şi să facă în aşa fel încât Dumnezeu să-l primească la Sine pe om, iar omul să I se dăruiască lui Dumnezeu. Căci în ce fel am fi putut noi participa la înfierea acordată de Dumnezeu în calitate de fii dacă n-am fi primit de la El, prin Fiul, comuniunea cu El şi dacă Cuvântul Lui nu ar fi intrat în comuniune cu noi prin întrupare?”

(.împotriva ereziilor, III. 18.7)