Cititorul il reintilneste pe acelasi Cezar Ivanescu agitat, polemic, necrutator inainte de toate cu sine insusi, ca sa aiba indreptatirea de a pretinde si altora rigoare maxima si fara rabat in judecarea formelor sensibile, de a aprecia, dupa normele grele ale destinului scriitoricesc, predispozitia confratilor de a se angaja cu toata fiinta in aventura fara seaman a creatiei de tip genial. Legea de aur se deduce din preceptul mostenit dupa textele sacre: " Multi chemati, dar putini alesi". Cezar se doreste a fi printre cei din urma. Si chiar este (!) daca i se identifica semnele si "ranile". Nu trebuie sa ne nelinisteasca, prin urmare, cuvintele grele, cu rost in fond si cu hotararea omului, la agresa impostorilor, a criticilor de ocazie, a meseriasilor de uzina. Pe corabia argonautilor, multi s-au incumetat sa urce la plecare, dar putini s-au invrednicit sa poarte cununa de legenda la intoarcere.

Urcusul pe scara lui Iacob, pina la intilnirea cu lumina, cu ingerii si cu poezia adevarata, nu-i deschis oricui.