Descriere Autor

Sanda Golopenția a absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București în 1961 și a obținut titlul de doctor al aceleiași universități în 1969. Între 1961 și 1980 a lucrat în cadrul Institutului de Folclor, dar și al Institutului de cercetări etnologice și dialectologice predând cursuri de lingvistică și semiotică la Universitatea din București. În 1980 emigrează în S.U.A. Devine profesor la Universitatea Brown în anul 1981 (și Professor Emerita în 2010). A publicat 20 de volume de lingvistică, semiotică literară, antropologie, sociologie și eseuri; a editat sau coordonat 19 volume privind îndeosebi Școala Sociologică de la București și este autoarea a peste 200 studii apărute în S.U.A., Franța, România, Italia, Belgia, Portugalia, Spania, Africa de Sud și Mexic. A condus 23 teze de doctorat. Distincții: Premiul „Fundației Culturale Române” pe anul 2000; Premiul Fundației Gheorghe Ursu (2002) și Premiul Fundației Copy.Ro (2002) pentru editarea vol. A. Golopenția, Ultima carte; Premiul „Punctul 12 al Proclamației de la Timișoara pentru anul 2007”; Diploma „Meritul Academic” (2008). Doctor Honoris Causa (Universitatea de Nord, Baia Mare, 2007; Universitatea de Vest, Timișoara, 2014). Dintre lucrările publicate amintim: Les voies de la pragmatique, Stanford: Anma Libri, 1988; Voir les didascalies (cu Monique Martinez), Toulouse–Paris: CRIC–Ophrys, 1994; Desire Machines. A Romanian Love Charms Database, București: Editura Fundației Culturale Române, 1998; Vămile grave, București: Univers, 1999; Intermemoria – Studii de pragmatică și antropologie, Cluj: Dacia, 2001; Chemarea mâinilor negative, București: Cartea Românească, 2002; Learn To Sing, My Mother Said. Songs of the Women of Breb/ Hori de femei din Breb, Baia Mare: Editura Ethnologica, 2004; Limba descântecelor românești, București: Editura Academiei Române, 2007; Emigranții Carter, București: Paideia, 2008; Româna globală, București: Fundația Culturală „Secolul 21”, 2009; Hacia une nueva definición de las didascalías, Madrid: ÑAQUE Editora, 2010; Arhipelagul gustian. Contribuții la istoria Școlii Sociologice de la București (București: Editura Enciclopedică, 2016).

Descriere Carte:

„Mi-aş putea defini viaţa ca pe o înaintare de-a lungul a trei bulevarde bucureştene – Bulevardul Ardealului, Bulevardul 6 Martie şi Bulevardul Republicii – urmată de saltul peste Ocean, din care m-am ales cu Blackstone Boulevard la Providence. Primele trei nume marchează spaţii sau evenimente care mă definesc parţial: Ardealul (prin Banatul familiei tatei), începutul comunizării României la 6 martie 1945 şi proclamarea R.P.R. la 30 decembrie 1947 (devenită R.S.R. la 21 august 1965). Ultimul, comemorând sosirea, în anul 1635, a primului colonist englez în Rhode Island – William Blackstone, fondator al fermei Study Hill şi predicator – mă priveşte indirect: mă înscriu în şirul celor care au venit de departe la Providence.

De câţiva ani, am ieşit din raza bulevardelor. Ne plimbăm pe o stradă cu case mai mici, ai căror proprietari îşi îngrijesc cu pasiune florile şi gazonul, pe unii îi cunoaştem de acum, ne salutăm şi vorbim despre vreme. Doi dintre ei au instalat în faţa casei un dulăpior pe picior cu cărţi puse la dispoziţia trecătorilor pentru împrumut sau înlocuirea cu alte volume. Un cuplu a plantat tufe de zmeură, un altul, straturi de levănţică. Ne uităm, trecând, la revărsarea înaltă a verbinelor sau la cum se coc, ascunşi între frunze, strugurii negri de pe un gard al traseului.”

Sanda Golopenția

Semne de carte:

„A fi emisar al unui spaţiu cultural este singura garanţie de cultură umanistă autentică în zilele noastre. Nu există şi nu putem imagina o cultură umanistă globală (sau transnaţională) altfel decât prin vibraţia interculturală, prin negocieri între spaţii şi valori culturale.”

„Scrisul a fost un mijloc de supravieţuire. Au fost momente când am scris în fiecare săptămână câte un eseu şi când am avut impresia că româna şi scrisul fac parte integrantă din existenţa mea. Plecarea a fost pentru mulţi dintre noi prilej de întărire a scrisului în română şi de acţiune românească, pe care nu le avusesem în ţară. Este vorba despre un fel de radicali-zare a interesului pentru România, multiplu dintr-o dată, pentru că o priveam din afară şi o priveam sub mai multe faţete.”

„Un mod de a înfrânge istoria, într-un fel, e de a acţiona când poţi să o faci. Trecutul e mult mai complicat decât ne apare în clipa de faţă, pentru că nu s-a amplasat încă în acest trecut destulă energie de interpretare şi căutare.”