Teodor Sandu scrie o poezie a stărilor reflexiv-contemplative, cuvintele sublimează afecte, e un spectacol al sinelui care se petrece de la text la text. Multe texte sunt concluzii jurnaliere cu acea încărcătură de trăire care nu se lasă răpită de ameţitoarea trecere a clipei, de asta versul e ca o zgîrietură pe retina memoriei. Observator atent şi empatic al lumii ce se perindă dinspre niciunde spre nicăieri, Teodor Sandu încearcă să dea un sens incoerenţelor existenţei: „cred că/ cel mai bine ar trebui/ să fim două pisici verzi cu pete albe/ și negre/ să discutăm tot timpul artistic/ despre culoarea oamenilor/ și să schimbăm metafizic/ replici miorlăite/ pe toate rețelele de socializare/ și să ne desfătăm cu imagini de carne crudă ...”. Expresia clasică „eu sunt altul” are la Teodor Sandu şi înţelesul de „lumea sunt eu”, o stare de alteritate subiectivă, dar cu atât mai poetică.
Adrian Alui Gheorghe