Pret de lista: | 4500 |
Preț: | 2241 |
Reducere: | 2259 lei (50%) |
Cod produs: | 344975 |
Titlu original: | The Omnivore's Dilemma |
Autor(i): | Michael Pollan |
Traducator(i): | Ioana Chirila |
Editura: | Editura Publica |
Anul aparitiei: | 2018 |
Nr. pagini: | 384 pagini |
ISBN: | 9786067222838 |
Categorii: | Medicina, Alimentatie / Nutritie, Diverse, Gastronomie, Carti |
Ce avem la cină? părea o întrebare simplă până când jurnalistul și detectivul alimentar Michael Pollan a început să investigheze dincolo de aparențe. De la fast-food şi mâncarea organică până la vânătoare, fermele mici și deja desueta recoltă, adaptarea pentru cititorii tineri a celebrei explorări a lanțului trofic efectuate de Michael Pollan îi încurajează pe copii să ia în calcul consecințele pe care le au alegerile lor alimentare asupra sănătății personale și globale.
Cu ajutorul unui format inteligent și convingător, a informațiilor actualizate, a unui număr mare de fotografii, grafice și elemente vizuale, precum și postfeței și sfaturilor de la final, Dilema omnivorului servește drept mesaj îndrăzneț pentru generația care are cea mai mare nevoie de el: este timpul să preluăm controlul asupra obiceiurilor alimentare ale națiunii – și totul începe cu tine.
În această carte, vei merge sub acoperire într-un supermarket şi vei adresa întrebări precum ,,Ce înseamnă cu adevărat eticheta de pe o banană, pe care scrie organic?”și ,,Unde a fost crescut puiul din acest nugget?”. Vei investiga ce se întâmplă dincolo de locul cinei și, până să digeri ultima pagină, vei fi pus cap la cap toate piesele fascinante (și uneori șocante) ale puzzle-ului din farfuria ta și ale modului în care a ajuns acolo.
Dilema omnivorului este o carte revoluţionară şi foarte premiată, care ne-a schimbat fundamental modul în care privim mâncarea. Iată o adaptare edificatoare pentru tinerii cititori, care pune accent pe consecinţele pe care le au alegerile lor alimentare asupra sănătăţii personale și globale.
Nu orice carte va schimba viața unui cititor, dar aceasta chiar e posibil să o facă.
Kirkus
Cu un impact la fel de puternic ca ediția pentru adulți, dar acordat perfect pentru o audiență tânără, acest titlu este o hrană vitală pentru minte.
Booklist
Michael Pollan a scris mai multe cărți, printre care cinci bestselleruri New York Times: Cooked, Food Rules, In Defense of Food, Dilema omnivorului (Publica, 2017) și The Botany of Desire (care a primit Premiul Borders Original Voices pentru cea mai bună carte de nonficțiune din 2001 și a fost desemnată cea mai bună carte a anului de American Booksellers Association și Amazon). Colaborează cu New York Times Magazine şi este profesor de jurnalism la Universitatea Berkley din California. Cărțile sale despre mâncare și agricultură au câștigat numeroase premii, printre care Premiul Reuters/World Conservation Union Global pentru jurnalism de mediu, Premiul James Beard și Premiul Genesis al American Humane Association. În 2010, revista Time l-a inclus pe lista celor mai influenți 100 de oameni din lume.
COMENZI:
⋅ Livrare si Plata ⋅Cum se comanda ⋅Contact |
PRODUSE:
⋅ Noutăți ⋅ Promoţii ⋅ Categorii |