Descriere Autor

Născut la 12 Martie 1940, este unul din cei mai reputaţi teoreticieni, critici literari şi filosofi ai culturii contemporane. Este absolvent al Literelor bucureştene, membru al Cercului de Stilistică al acestei Facultăţi (coordonat de Alexandru Rosetti, Tudor Vianu şi Mihai Pop). Devine profesor la Catedra de Engleză a Universităţii bucureştene, ulterior profesor universitar în diferite centre americane; cea mai lungă carieră în învăţământul universitar a avut-o, până astăzi, la Catholic University of America (Washington). A mai predat la Universităţi din Londra, Cambridge, Amsterdam, Cincinnati şi Berkeley şi a conferenţiat în peste 50 de universităţi din Europa şi America de Nord. Este doctor honoris causa al Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, şi al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. În 2015 primeşte titlul de Membru onorific al Academiei Române. Este specialist în literatură engleză şi teoria literaturii, dar operele sale subîntind domenii, teme şi problematici dintre cele mai variate: literatura română, literatura engleză, literatura americană, Romantismul european, raportul literaturii cu celelalte arte şi cu ştiinţa, raportul dintre artă şi societate, Postmodernismul, importanţa religiei şi a tradiţiei, natura şi destinul canonului cultural etc. Este autor şi coordonator al multor volume de teoria literaturii, literatură comparată sau filosofia culturii. În prezent, este vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Literatură Comparată şi membru în Biroul Executiv al Asociaţiei Criticilor şi Cercetătorilor Literari din SUA. A fost distins, printre altele, cu ordinul „Steaua României" în grad de comandor şi a primit Decoraţia Regală „Nihil Sine Deo" din partea Familiei Regale a României. Din titlurile publicate (cercetare literară, eseistică, memorii sau dialoguri), amintim: Structuralismul (1967), Simptome (1968), Calmul valorilor (1971), Utilul şi plăcutul (1973), Micro-Harmony (1977), The Taming of Romanticism (1984), A Theory of the Secondary (1989), Arhipelag interior (1994), Surâsul abundenţei (1994), Jocurile divinităţii (2000), România şi liberalismele ei (2000), Tradiţie şi libertate (2001), Înţelepciunea calmă (2002), The Triumph of Imperfection. The Silver Age of Sociocultural Moderation in Early 19th Century Europe (2006), Imperfection and Defeat. The Function of Aesthetic Imagination in Human Society (2006), România noastră (2009), Postmodernism and Cultural Identities: Conflicts and Coexistence (2010).

Descriere Carte

Viața omului mi se pare o plimbare pe suprafața planetei, un pelerinaj care, conștient sau ba, are alte scopuri, mai înalte. Barem așa nădăjduim. Pelerinajul acesta nu e neapărat coerent, ci alcătuit la rândul său din serii și unități separate. O primă consecință este natura fragmentată a „memorialului". O consecință indirectă este și producția mea intelectuală. Asupra acestui lucru, de care nu prea eram conștient, mi-au atras atenția mai toți

comentatorii mei: viața mea, cărămizile din care se construia ea, au jucat un rol hotărâtor în cărțile pe care le-am scris. Acestea din urmă se explică prin factori biografici, puși pe hârtie, fără prea multă jenă, de mine însumi.

Virgil Nemoianu

Cartea [Arhipelag interior a] lui Virgil Nemoianu este una dintre cele mai pasionante de acest fel scrise în anii din urmă la noi; o bună literatură memorialistică, de o sinceritate cuceritoare și de un farmec al relatării faptelor, caracterizat printr-o seninătate și destindere aparte, ce țin, la urma urmelor de calitatea umană a autorului, nealterată și nealterabilă sub presiunea unor inevitabile dezamăgiri.

Constantin Cubleșan, Tribuna

Deşi îl citeam frecvent în presa noastră nebună din anii ’90, apreciindu-i stilul incisiv şi erudiţia vastă, pe Virgil Nemoianu am început să-l admir cu adevărat abia după lectura paginilor sale epistolare şi memorialistice, care îmi dezvăluiau umanitatea profundă a unui cărturar de tip renascentist, cunoscător adică a tot ce se poate şti şi a încă ceva pe deasupra.

Antonio Patraș, Convorbiri literare

Semne de carte

Tinereţea mea se prelungise dincolo de toate limitele fireşti. Sucurile juneţii începeau să fermenteze în mine, să se acrească. Pe nesimţite, ajunsesem în miez de vară, brusc începeau să se simtă şi adieri tomnatice. Sosise vremea să-mi asum propria vârstă, să păşesc în spaţiul adult, în lumea mai încăpătoare şi mai luminoasă, dar mai singuratică şi mai periculoasă totodată, a orizontului maturităţii.

M-am apărat sau m-am consolat adoptând teoria pelerinajului uman pe scoarța terestră, a alienării ca stare de radicală esență a tuturor. Condiția umană înseși, îmi spuneam, este o condiție a înstrăinării – și astfel iată-mă adâncit în neo-platonismul creștin.

Dar se adaugă aici și memoria. Gestul de „recoltare”, de culegere, de menținere devine indispensabil. „Re-ligare”, nu? A căuta să păstrezi cât poți, cât mai adevărat, a corecta, a

repara, a completa. Nu, din păcate memoria mea fiziologică nu este la fel de robustă ca a altora pe care îi cunosc. Are loc multă filtrare, multă amendare, modificări de tot soiul.

Se pune însă întrebarea: care este balanța? Câte lucruri sunt păstrate și câte se pierd? Mai greu și mai încărcat este talerul uitării. Iar pe măsură ce trece vremea, balanța înclină spre uitare. Toate, toate se duc, toate se pierd. De aici însă speranța noastră disperată a reluării, a reînnoirii sub proteguirea divină, a revenirii purificate.