Pierre Pelot a plasmuit in romanul sau,
Delirium Circus un intreg univers, cu logica si absurditatea lui. Autorul imagineaza o "lume" formata dintr-un Nucleu si o Centura, a caror aparenta ratiune de a fi este sa produca filme pentru un public mitic, pe care nimeni nu l-a vazut vreodata: Publicul-Zeu. Dincolo de Centura nu e nimic. Lumea este considerata un fel de insula de metal, plutind in neant. Unii pretind ca Publicul s-ar afla in exterior, altii spun insa ca s-ar ascunde undeva in Nucleu. Publicul, conceput abstract dar omniprezent, nu este pus de nimeni in discutie. Cei care controleaza Lumea sunt vigilenti si isi exercita cenzura prin intermediul Securitatii.
Cineva va reusi totusi sa-i insele pe manuitorii oculti ai jocului: Citizen, actorul cel mai faimos al momentului. Exasperat de sentimentul acut ca evolueaza intr-un univers artificial si manipulat, el pleaca dincolo de Centura, ca sa vada daca exista Publicul. Dupa nenumarate descoperiri, Citizen intelege ca toti locuitorii Lumii sunt manipulati de minoritatea care i-a programat. In ce scop? Cine sunt, de fapt, conducatorii jocului? Unde se afla tainita lor aurita? Adevarul nu-l elibereaza pe Citizen, care se dovedeste neputincios sa-l raspandeasca ;si chiar sa-l suporte.
Format: 13/20