Citind foarte multe gazete din ultimii aproape 30 de ani (în special articolele scrise de intelectuali), mi s-a părut că detectez un soi de «mare dezordine culturală»: se scrie şi se vorbeşte mult despre «cultura română», dar adesea discuţiile nu se leagă, polemicile se pierd în reacţii emoţionale, iar diversitatea accepţiilor termenului «cultură» complică şi mai mult lucrurile. Presa culturală nu are impact dincolo de cititorii cultivaţi şi interesaţi, iar presa cea de toate zilele, reţelele sociale şi site-urile sunt un factor de amplificare a acestei «dezordini». Peste care pluteşte discursul patriotic, sentimental, emoţional despre «cultura naţională», «valorile noastre perene», «contribuţia culturii noastre la patrimoniul universal» şi alte asemenea formule utilizate până au devenit clişee, poncife, vorbe goale. Nu am pretenţia «să fac ordine». Nu-mi propun să dau soluţii. Încerc doar să pun întrebări şi să provoc reflecţii. O bună parte dintre zgomotele şi scandalurile tranziţiei ar fi fost mai bine temperate dacă pe deasupra societăţii româneşti ar fi plutit mai mult îngerul reflecţiei decât demonul de a afirma «tăria opiniunilor».“ – Mircea Vasilescu