,,Un popor care nu iși cunoaște istoria este ca un copil care nu iși cunoaște parinții" spunea Nicolae Iorga, iar aceste cuvinte le-am putea adapta: un judecator care nu cunoaște spiritul poporului sau, necesitațile care au determinat apariția sau evoluția unei instituții nu are cum sa-și ințeleaga menirea și cu atat mai puțin sa fie util in profesia pe care și-a ales-o.

Ideea ca auditorii de justiție sa faca o cercetare despre armonizarea legislației dupa Marea Unire s-a nascut din dorința ca cei care se pregatesc sa devina judecatori sau procurori sa aiba prilejul sa cunoasca mai profund o particica din istoria culturii noastre juridice, sa ințeleaga ca in drept, deși exista o inflație legislativa și a informației, lucrurile nu sunt atat de noi pe cat par, sa conștientizeze ca cercetand bazele și evoluția unor instituții vom cunoaște beneficiile și riscurile pe care le pot aduce acestea intr-un sistem judiciar. Nu in ultimul rand, am dorit ca prin cunoașterea evenimentelor din perioada respectiva sa descopere ca fiecare, in felul lui, facandu-și datoria in profesia aleasa poate scrie o pagina de istorie.

O asemenea finalitate nu putea fi obținuta fara participarea viitorilor judecatori și procurori din Basarabia, care puteau intregi tabloul cu propria percepție despre evoluția legislației și a sistemului judiciar din acea perioada.

Am decis ca munca lor de informare și cercetare sa vada lumina tiparului tocmai din dorința ca și cei care nu au ragazul sa caute prin biblioteci lucrari de referința sau demult uitate de la inceputul veacului trecut sa aiba astfel prilejul sa cunoasca in ce mod Marea Unire a influențat viața juridica romaneasca.

Bucuria și elanul care au animat Marea Adunare de la Alba Iulia nu ar fi fost suficiente pentru construirea Romaniei Mari, daca nu ar fi fost urmate de munca, ințelegerea, stradaniile celor care au ajutat ca o voința populara sa nu ramana doar o declarație politica, ci sa prinda viața, și un stat nou, cu instituții solide, sa se nasca.

Au existat și atunci ezitari, pareri divergente, și atunci ca și astazi agenda politica, succesiunea guvernelor, lipsa unui proiect clar privind unificarea legislației au facut ca lucrurile sa nu fie deloc simple. Au fost necesari 20 de ani pentru adoptarea unor noi coduri la care s-a lucrat intens doar cateva luni.

Dar este la fel de adevarat ca perioada aceea a fost și o proba de anduranța pentru sistemul judiciar care, confruntat cu situația aplicarii in paralel a 4 sisteme de drept pe teritoriul aceluiași stat, a fost nevoit sa gaseasca soluții care sa suplineasca lipsa unei legislații unitare.

Nu mai puțin relevant este ca, avand de ales intre soluția facila de a impune aplicarea legislației Vechiului Regat pe intreg teritoriul țarii și soluția de a pastra pentru o vreme in provinciile alipite legislația statelor din care facusera parte pana atunci aceste teritorii, juriștii de marca ai vremii au aratat ca discursul politic care pleda pentru uniformizarea imediata a legislației pe teritoriul intregului stat trebuie sa cedeze in fața intereselor cetațenilor, ca doar previzibilitatea legii și cunoașterea ei de catre cei chemați sa o respecte vor asigura menținerea ordinii sociale.

Iata cum justifica un judecator de la Inalta Curte de Casație și Justiție alegerea pe care a facut-o statul roman cu privire la aplicarea legislației dupa Unire: „Prin alipirea Ardealului, Bucovinei și Basarabiei patria noastra a devenit un stat mare și puternic, cuprinzand teritorii noi cu cultura inaintata, care pana la unirea lor erau stapanite de o legislație și administrație bazata in mare parte pe alte principii decat acelea care formeaza baza legilor actuale din vechiul regat. O inlaturare brusca a legilor și instituțiilor de drept, ce se aflau in teritoriile alipite, n-ar fi contribuit la unirea sufleteasca, pe care o dorește oricare patriot bun, și nici nu s-ar fi putut realiza fara mari dificultați. Era deci inevitabil, ca pentru un timp de tranziție, pana la unificarea legislațiunii, sa ramana in vigoare legile care dominau in provinciile alipite inainte de anul 1919 ”.

Acest proiect realizat de viitorii judecatori și procurori din Romania și din Republica Moldova ne demonstreaza ca poate mai importanta decat o unire din punct de vedere politic este unitatea de idealuri, de gandire pe care o are un popor și ca poate pentru viitorul imediat nu ar fi un obiectiv imposibil realizarea unei legislații asemanatoare care sa ne permita sa vorbim aceeași limba și din punct de vedere juridic.

Judecator Cristina Rotaru Radu
Director al Institutului Național al Magistraturii