Noul volum al Florinei Ilis este, precum cartea lui Moise, un „recensămînt” al unui popor aflat pe drumul prin pustiul adesea ostil al unei istorii potrivnice. Construit pe structura Numerilor – carte despre ascultare și răzvrătire, despre pocăință și binecuvîntare –, romanul este o sinecdocă a destinului României, ambiționîndu-se să cuprindă cît mai multe evenimente cruciale ale secolului XX și să sintetizeze o etno-istorie perfect verosimilă. Printr-o tehnică insolită, naratorul își provoacă personajele să-și depene amintirile pentru a reconstitui un arbore genealogic secular, adînc înfipt în pămînt, plăsmuit din imaginație, pe ramuri cu nume pe care istoria nu le-a înregistrat, cu destine intersectate, aflate sub semnul iubirii, al bucuriei, al nașterii și al morții, dar și al trădării, al minciunii și compromisului. Nonconformistă față de rigorile epicului tradițional, puterea de seducție a Cărții numerilor stă în varietatea personajelor și a întîmplărilor în care oricine poate identifica profiluri, personalități și experiențe din istoria personală.

„Dacă, din lipsă de documente scrise, date fiind împrejurările, voi imagina acolo unde informațiile prea puține nu-mi ajung, cititorul, îngăduitor, mă va ierta, fiindcă în cartea numelor, pentru ca numele să nu se topească în uitare, devenind asemeni crucilor înnegrite de timp, strîmbe și mute, m-am străduit să iscodesc oamenii și lucrurile, făcînd din nimic și cîteva metafore mai mult și, sporind cu toate cîte le-am auzit și le-am crezut, voi face ca și puținul despre neamul meu și despre neamul nostru să nu se piardă și să nu fie de pagubă celor ce vin. Fără a uita totuși că nu fac altceva decît literatură, voi apela la cercetare și documente doar cît să nu omor povestea și, pentru a înainta puțin cîte puțin în trecutul care nu-mi dă pace, mă voi lăsa în voia plăcerii de a povesti și mă voi servi de amintirile tuturor, nădăjduind să aflu cît mai mult, toate detaliile, chiar corelațiile nevăzute, secrete, care există între lucruri și pe care, la o privire prea grăbită sau numai obiectivă, nu le observăm.” (Florina Ilis)