Unsprezece ani. Atât petrecuse înfruntând continuu una din angoasele lui cele mai mari, Tribunalul. Copil fiind, și-l imagina ca pe un fel de heleșteu greu mirositor, negru, plin de broaște oracaitoare nevazute și hulpave. Mânca oameni, pe oricine se încumeta sa intre în apele lui unsuroase dar, cel mai mult și mai mult, broaștelor le placea sa manânce parinți. Parinții lui intrasera pâna în gât în namolul heleșteului și nu au mai ieșit vii de acolo. I-au mâncat broaștele flamânde. Iar R. era mult prea mic și slab pe vremea aceea ca sa-i poata salva.
De atunci a ramas cu o frica viscerala de Tribunal. Înghițea parinți.