Cunosc poezia lui Mihai Istudor încă din 1996, când am avut în față primul său volum „Întâlnire albă“, și pot afirma în cunoștință de cauză că poetul e tot mai stăpân pe mijloacele sale de expresie.
De la cultivarea sonetului până la poeziile excelent scrise în stil clasic, Mihai Istudor își scrie în liniște poezia sa ce vine din vorbirea țării, a oamenilor locului, se simte în armonie cu clasicii tradiției noastre poetice, de la Alecsandri, Coșbuc, Goga, Pillat, Bacovia, Voiculescu, ca și cu acei clasici ai poeziei realului trăit cu intensitate, de la Esenin și până la un Pablo Neruda, de exemplu.
Vasile Bardan

Farmecul poeziei sale vine dintr-o consecventă încredere în canonul curatei rostiri românești care, surprinzător, nu-l încorsetează, ci îi adâncește până la sublim trăirea poetică.
Spațiul poetic din imaginarul său este rural, iar opțiunea aceasta are, desigur, o funcție protectoare în fața unei evidente dezrădăcinări. […] Întoarcerea la simplitatea pastorală devine un termen de comparație antitetic pentru degradarea lumii, o nostalgie paradisiacă după simplitatea originară.
Venit din ținuturi încărcate de istorie, nu departe de locul în care a fost descoperit coiful de aur geto-dac de la Coțofenești, în Vălenii lui Nicolae Iorga, Mihai Istudor este el însuși o conștiință în care vibrează sentimentul românesc al ființei. Lirica sa patriotică se manifestă cu putere, în acorduri elegiace sau în tonuri solemne de odă, pentru a reafirma adevăruri sedimentate în memoria colectivă.
Valentin Emil Mușat
12 iunie 2018, Vălenii de Munte