Devin aici anticipat vizibile relatiile esteticii teologice cu drama teologica propusa in continuare.

Epifania crestina a lui Dumnezeu nu mai are nimic din simpla iradiere din sine a soarelui platonician al binelui, "eticul", se realizeaza intocmai in chipul "esteticului": in spatele perfectiunii fiecarui cuvant, a fiecarei intalniri a Fiului Omului, sta, facandu-le posibile si sustinandu-le, utilizarea "existentei" umane si divine, sta viata impreuna cu moartea, cerul impreuna cu iadul.