Este important pentru noi astăzi, când lumea exterioară exercită asupra simțurilor noastre o putere fantastică de împrăștiere în cele din afară, să încercăm să ne interiorizăm, să ne adunăm mintea din împrăștierea ei pentru a o ajuta să coboare în inimă. Cum să-ți cobori mintea în inimă?! Este aceasta o figură de stil, o metaforă? Da, însă o metaforă care exprimă o mare realitate. Mintea, după cum ne învață Părinții ascetici, este o energie a inimii, își are sediul în inimă. Omul se concentrează în inima sa, se recapitulează pe sine, cu toată ființa, în inimă. Dar nu numai ființa noastră, ci toată creația, întreg Universul se concentrează în inimă. Când reușim, prin rugăciune, să pătrundem în inimă, atunci trăim sentimentul că nu mai suntem despărțiți de nimeni și de nimic, că totul trăiește în noi, că suntem una cu toată creația.