Poetul Ioan Negru ştie calea, ca nimeni altul. El umblă singur, cu luna-n băţ, cântând din frunza buzelor sale o murmurare ca aceea, de zici că-i de pe alt tărâm, greu de înţeles până nu te apropii, uşor mai apoi. Poemele sale, 33 la număr, merg pe sârmă cu ochii închişi, sprijinindu-se fiecare pe sine şi pentru pasul său, fără să ştie că-s imponderabile. Dar ce sunt, de fapt, aceste poeme? Nimic alta decât chipurile dragostei, săpate în verb, adânc, să rămână, ca într-o fugă a unui componist înconjurat de sirene, ca într-o zodie a Balanţei. În intersecţia dintre El şi Ea regăsim centrul orfic al poeziei. De un dor androgin suferă poetul, pentru că e singur în arenă şi declamă rolul amândurora:

Eu ziceam că sunt
chemarea care mă naşte
Tu ziceam că eşti
primul ţipăt
care naşte timpul
cel veşnic
şi lumea...

Lui îi stă bine cu ceea ce face: el caută ouă de pescăruşi în cala corăbiei sale. Când se îndepărtează prea mult de cuvinte, ele tac. Pe un blazon al efemerităţii a toate! (Marcel Mureșeanu)

* * *

Ioan Negru (10 noiembrie 1957, Valea Drăganului, Cluj) este absolvent al Universității Babeş-Bolyai, Facultatea de Istorie-Filosofie, secţia Filosofie-Istorie (1983). Autor al volumelor:
Poezie: Asediul Infernului, 1993; Labirintul de aer, 1995; Cântec de păpădie, 1996; Izvoare sub cenuşă, 2002; Zăpadă cu lupi, 2005; Cuvintele de lut, 2007; Moartea este fără păcat, 2014.
Proză: Începutul eternităţii, 2010; Drăgănari, 2015.
Coordonator al antologiei Poeţi clujeni contemporani, 1997 (împreună cu Ioan-Pavel Azap şi Dumitru Cerna). Prezent în antologia bilingvă româno-maghiară Un pahar de lumină (2005) şi în antologia Saeculum (2008). Premiul „Mongolu” pentru debut, în cadrul USR, filiala Cluj-Napoca, 1993; Premiul „Negoiţă Irimie” al USR, filiala Cluj, 2006, pentru volumul Zăpadă cu lupi; Marele premiu la Festivalul de poezie „George Coşbuc”, Bistriţa, 2006, pentru volumul Zăpadă cu lupi; Premiul I la Festivalul Naţional de Poezie şi Eseu „Octavian Goga”, ediţia a 30-a, 2014. Membru USR, filiala Cluj.