„Părintele Ioanichie, cel iubitor de „Cuvânt Bun”, nu a fost un fals pios într-o lume atee, materialistă, ci a avut curaj să arate că „trăirea în Hristos înseamnă a rămâne neclintit în Credinţa Ortodoxă”. Deci, neobosit, printre morminte, pe cărări înguste şi prăpăstii, a căutat graiul timpului trecut şi sfintele cuvinte din pustii ale unor Sfinţi Părinţi care excesiv încă vibrează-n ele forţa smereniei în spaţiul tradiţional al Ortodoxiei şi care vor străbate peste veac. El a fost acea făptură duhovnicească, chipul cel mai sigur, care n-a îmbrăcat haina monahală până când nu şi-a verificat propriile gânduri şi afectivităţi, ajungand astfel să-şi vadă în ochi un adevăr de lacrimi pentru mântuire tuturor.“

—Părintele Constantin Catană