O melancolie curată domneşte în această poezie. Cu ce pot să compar lirica lui Arbore după lectura celor mai reuşite poeme ale sale? Poate cu aerul localităţii Assisi, cu muzica lui Gluck din Orfeu şi Euridice, acel Largo din Concertul pentru flaut al lui Vivaldi, toate evocând o pace astrală, o binecuvântată linişte interioară, o melancolie peste care nu a trecut încă vălul cel negru al disperării. E numai tristeţe curată, rece, trecută prin sita de bronz a celor ce ştiu a se stăpâni. (Eugen Barbu)

* * *

Se distinge în toată creația lirică a lui Grigore Arbore o tensiune, i-aș spune, „neutralizată”: cu aceeași discretă fervoare se figurează un spațiu crepuscular și un timp utopic, insule eoliene, cetăți scufundate, epoci istorice suprapuse precum în falia despicată de sapa arheologului; însă și o receptare a miracolelor elementare, o fermentație a materiei în cosmice prefaceri. Melancolia rămâne suverană, ea domină spasmele minerale și vegetale, ea planează asupra vesperalelor viziuni ce scot la iveală fragmente de civilizații, frânturi de mituri inculcând un frison special. (Dinu Flămând)

* * *

Grigore Arbore este un mare poet al bucuriei simple a contemplației creației. A aurorei, dar și a crepusculului acesteia. A lumii, creație a Divinității, a artei, creație a omului, și a tuturor impulsurilor care leagă cele două planuri. Un sens al plenitudinii animă această poezie austeră, un fior al jubilației îi tulbură suprafețele armonioase. (Răzvan Voncu)

* * *

Cele zece cărţi de versuri, reunite acum între aceleaşi coperte, definitivează un (auto)portret cu linii doar mai apăsate în timp peste contururi trasate de la început cu o notabilă siguranţă şi cu intuiţia de a fi surprins tonul şi culoarea esenţiale. Nicio stridenţă nu poate fi înregistrată între ramele acestui chip liric înscris cu o elegantă discreţie în galeria congeneră, iar tabloul receptării e nu mai puţin calm şi echilibrat. (Ion Pop)

* * *
Poezia sa face trimitere la un ev scufundat, de mult apus, un ev în care războaiele şi cataclismele sociale ţintuiau populaţia într-o stare primitivă, exasperantă, captivă, într-un timp aluvionar, anacronic. În poezia sa nu prea e vorba de sentimente, trăiri şi participări la un timp anume, ci doar de elemente telurice, de inundaţii, de ploi şi vânturi vijelioase, de ierni scitice de tip ovidian, de destrămări şi dureroase declinuri. (Mircea Popa)

* * *

GRIGORE ARBORE (pseudonimul literar al lui Grigore Popescu) s-a născut la 11 iunie 1943 în comuna Pietroșița, Dâmbovița. A parcurs studiile universitare la Cluj și București, finalizate cu specializarea în istoria lumii antice și arheologie. A refăcut parcursul universitar obținând licența în istoria artei și doctoratul în teoria și istoria criticii de artă la Scuola Normale Superiore di Pisa (1975). A predat Istoria Culturii Europene și Istoria Artei la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu” (1970-1973) și la Universitățile din Pisa, Ferrara și Universitatea de Arhitectură din Veneția (după ce a emigrat în Italia în 1987). În țară a publicat, înainte de 1987, numeroase cărți de istoria artei, foarte apreciate, unele devenite repere în învățământul universitar umanistic de istoria artei: „Piero della Francesca” (1974); „Futurismul” (1975); „Cetatea ideală în viziunea Renașterii” (1978), „Forma ca viziune. Bernini și stilistica barocului” (1984). De asemenea, este autorul a zece volume de poezie care s-au bucurat de succes și de o bună receptare critică. Din 1989 a lucrat în cadrul Consiliului Național de Cercetare din Italia, mai întâi ca cercetător, apoi ca expert național, fiind ulterior senior scientist și director pentru tehnologie în cadrul aceleiași structuri. În Italia, în paralel cu activitatea științifică, a fost membru, din 1987, al Comitetului Științific al „Electa”, editură de prim-plan la nivel mondial în ce privește publicarea de cărți de istoria artei și culturii și istoria arhitecturii. A îngrijit volume din categoria „Mari opere” și a planificat, coordonat și a fost coautor al monumentalei colecții „Pictura în Europa”. Lucrarea sa „Arta în timpul monarhiilor absolute” (1997) este una de referință în bibliografiile universitare pentru arta europeană în faza înfloririi barocului. A coordonat științific realizarea unor mari expoziții de istoria artei și culturii, acordând o deosebită atenție promovării valorilor culturale ale României („Dacii” – Florența, 1997; „Traian: la hotarele imperiului” – Ancona, 1998; „Creștini din Orient” – Triest, 1999). A îngrijit volume dedicate științei și tehnologiei bunurilor culturale, culturilor antice din stepele nord-pontice, relațiilor culturale între Țările Române și Veneția. A fost director de cercetare al Fundației Casa Regiunilor Mediteranei, organ guvernamental (2006-2011). În 2014, cartea sa „Isus între tâlhari”, conținând studii de istoria artei și culturii, a primit Premiul Academiei Române pentru istoria artei. În același an i s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.