CONT CLIENT CONTACT TELEFONIC INFO LIBRARIE.NET
Menu LIBRARIE.NET Cos cumparaturi
CAUTARE
LIBRARIE.NET
CAUTARE
COS
Consiliere si psihoterapie pastorala
Consiliere si psihoterapie pastorala
Preț: 170.00 lei
  • Carte in stoc la furnizor
  • Livrare estimativă în 5 zile
Cod produs: 351586
Autor(i): Sorin Sandulache
Editura: Editura Casa Cartii
Anul aparitiei: 2009
Nr. pagini: 876 pagini
Tip coperta: cartonata
ISBN: 9789738998551
Categorii: Psihologie, Religie, Crestinism, Catolicism, Psihoterapie, Carti
Lucrarea, prima de acest nivel şi amploare în limba română, însumează problematica domeniului abordat, fiind structurată după modelul unui manual sau tratat de specialitate. Ea se doreşte a fi un instrument valoros, teoretic şi practic, pentru orice slujitor profesionist din segmentul helper, social şi religios: pastori, consilieri, psihologi, psihoterapeuţi, medici, asistenţi sociali şi medicali, profesori, studenţi şi rezidenţi, slujitori laici.
Realizând o sinteză a celor mai importante contribuţii în domeniul consilierii şi al psihoterapiei creştine, lucrarea nu însumează doar cele mai valoroase concepţii, idei, teorii, metodologii şi proceduri, ci şi înţelepciunea, experienţa, ştiinţa şi, mai ales, devoţiunea, consacrarea celor mai iluştri terapeuţi creştini, atât faţă de meşteşugul alinării semenului aflat în dificultate şi suferinţă, cât şi faţă de Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Vindecătorul rănit.
Să ai inspiraţia de a te lăsa călăuzit de Duhul lui Dumnezeu, să ai şansa de a pătrunde – cu invitaţie – în profunzimile şi cutele sufletului şi vieţii semenului tău, să te bucuri de graţia de a descoperi şi înţelege câte ceva din structurile şi funcţiile psihicului omenesc, să începi să te înţelegi pe tine însuţi, să vibrezi prin rezonanţă şi empatie cu semenul tău, să constaţi că oamenii îşi redobândesc liniştea, pacea lăuntrică, seninătatea şi încrederea, echilibrul psihic şi spiritual, că sunt aplanate conflictele, că suferinţa este alinată şi numele lui Dumnezeu este proslăvit – acestea sunt câteva dintre roadele consilierii creştine.
Consilierea este un proces necesar al cercetării şi descoperirii de sine prin care ne aşezăm în raporturi scripturare şi ştiinţifice cu noi înşine, cu Dumnezeu, cu semenii şi cu mediul natural şi social. Ea ne fortifică, ne conferă supleţea adaptării, ne capacitează să ne bucurăm de pace, fericire şi echilibru, ne face stăpânii şi slujitorii înţelepciunii profunde, a spiritualităţii autentice, care vine de sus…

Lucrarea aceasta este împărţită în două părţi: generală, cuprinzând datele teoretice ale consilierii şi psihoterapiei de orientare creştină; aplicativă, tratând domeniile specifice, în care această terapie poate fi utilă.
Prima parte cuprinde două secţiuni. Prima secţiune reprezintă cadrul conceptual şi al raporturilor culturale dintre orientarea psihoterapeutică creştină şi celelalte orientări seculare, nu în ultimul rând, esenţa şi caracterul unic al consilierii şi psihoterapiei creştine. A doua secţiune cuprinde teoria generală a consilierii şi psihoterapiei, făcând referire la structura procesului terapeutic, la metodologie şi tehnici, la procesualitatea dinamică de profunzime a psihoterapiei pastorale, know how-ul profesiei. Sunt tratate apoi aspecte legate de ţinuta profesională, personalitatea şi supervizarea terapeutului, cele de etică şi deontologie, după care sunt prezentate cele mai importante şcoli şi orientări terapeutice.
Partea a doua, aplicativă, prezintă aproape treizeci de situaţii specifice care constituie domeniile de aplicare ale consilierii şi psihoterapiei, grupate în secţiunile de psihoterapie personală (dezvoltare, criză, pierderi, nozologică, psihotraumatologie), de relaţie (propriu-zisă, maritală, familială), sexualitate, adicţii, vocaţională etc.

Dr. Sorin Săndulache


Acest volum impresionant este pus la dispoziţia celor care doresc să-şi ajute semenii şi se simt datori să o facă într-un mod avizat, disciplinat şi responsabil. Autorul este cu totul îndreptăţit să ne fie ghid datorită experienţei sale creştine şi clinice, în virtutea competenţelor sale teologice, filosofice şi medicale. Consilierii cu experienţă pot să consulte capitolele care îi interesează, iar mulţi creştini vor citi cartea pentru a se înţelege mai bine pe ei înşişi în raporturile cu Dumnezeu şi cu semenii. Dar pentru cei ce sunt la început de drum într-o profesie de suport - pastori, psihologi, medici, asistenţi sociali, educatori - volumul în întregime reprezintă o lectură obligatorie. Fie ca dorinţa de a-şi ajuta semenii să le asigure energia pentru parcurgerea lui atentă, iar la sfârşit să fie mai motivaţi, mai iubitori, mai umili, aşa încât Marele iubitor de oameni să Se manifeste prin ei.

Pastor Adrian Bocaneanu

Alte carti de SORIN SANDULACHE:
Metamorfoze spirituale
37.00 33.30 lei -10%
Stoc limitat!
Alte carti din aceeasi categorie:
Acela pe care voi nu-l stiti
13.00 lei
Stoc limitat!
Ce este crestinismul. Un testament spiritual
49.00 lei
Stoc limitat!
Alte carti de la CASA CARTII:
Secrete si destainuiri
58.00 lei
Stoc furnizor
Istoria gandirii crestine
65.00 lei
Stoc limitat!
Trist. Poeme bonsai
32.70 25.51 lei -22%
Stoc limitat!
Conexiuni romano-engleze si ideea de Europa
10.90 7.80 lei -28%
Stoc limitat!
NEWSLETTER LIBRARIE.NET FACEBOOK LIBRARIE.NET INSTAGRAM LIBRARIE.NET PINTEREST LIBRARIE.NET YOUTUBE LIBRARIE.NET
© 2024 LIBRARIE.NET SRL
SAL SOL