Este o carte care ne poartă de la conștientizare, de la primii pași ai săi…, spre experiența aici și acum…, apoi înspre starea de prezență…, apoi înspre starea de prezență pură: a fi prezent în propria prezență…

Cuprins:

Introducere: Atenția este Calea… …………………………………………..7

A privi lumea printr‑un geam murdar… ……………………………….11

Trăim – sau, doar, ne păcălim?! ……………………………………………19

O oglindă care se poate oglindi pe ea însăși… ………………………35

Pași spre a fi prezent: practica Tăcerii… ……………………………..39

Conștientizare înseamnă, simplu,… ……………………………………47

Mai multe niveluri de conștiință… ………………………………………57

Despre momentul „acela” – când chiar începi să te vezi… …….67

Despre straturi și ego… ……………………………………………………..75

Algoritmul argumentării… ……………………………………………….121

Cam este vorba și despre mine, mărturisiri… ………………….123

Vreau, aud, fac! Un algoritm pentru practică ………………………127

Cuvântul „conștientizare” nu înseamnă conștientizare! ……….131

Alți pași, foarte concreți: a merge conștient, câte ceva despre exercițiile de mers… ……………………………..134

Capcana lui „iartă‑mă”… ………………………………………………….139

Dușul de energie – cu mantra „iartă‑mă”… …………………….143

A începe să vezi muntele… ……………………………………………….147

Conștientizare, apoi responsabilizare: un alt nivel de conștiință… .151

Despre „a sări în centru”… ……………………………………………….171

Exercițiu de centrare, pratyahara… ……………………………….185

Ora acum… ……………………………………………………………………..193

Zen este „conștiința cotidiană” …………………………………………..197

O altfel de „cunoaștere”… …………………………………………………213

Rugăciune… …………………………………………………………………….239

Rigpa, o Conștiință conștientă de ea însăși… …………………….243

Despre a fi în Învățături… ………………………………………………..283

Câteva fragmente:

Conștientizăm corpul, respirația… mereu.

Apoi vom conștientiza mintea, emoțiile, stările interioare… Apoi interiorul acela, din ce în ce mai mult.

Văzându-mă, nu am să mai cad atât de des – în capcana programelor automate: devin mai lucid, mă pot opri, pot acționa – altfel.

Mă văd – cum nu sunt prezent în viața mea. Mă văd – cum nu sunt prezent clipă de clipă.

Încerc să fac asta, încerc să schimb acel mod de funcționare.

Fac asta – conștient. Învăț să trăiesc fiecare clipă – conștient: de mine, de ceilalți, de acel “exterior”…, de tot ce înseamnă acea clipă.

Învăț să trăiesc: autentic, prezent.

Conștientizarea – reprezintă capacitatea de a vedea și de a înțelege ceea ce vezi. De fapt, să fii mai deștept decât erai, să știi și să înțelegi mai mult, dar la un alt nivel decât cel intelectual…: pentru că a fi doar deștept (în sensul de intelect dezvoltat) – nu implică, automat, a fi și conștient, în sensul de percepție clară, rafinată, asupra sieși și asupra realității.

În ceea ce privește conștientizarea, există, și aici – aceleași mai multe niveluri la care facem noi mereu referință. Există așa-numita “zonă omenească”, a psihologiei, în care îți poți conștientiza-înțelege viața omenească cu tot ce implică ea, cu tot ceea ce scot psihologii la suprafață (traume, relații, reprimări, etc.), în sensul de a îmbunătăți acea viață, sau doar pentru a o putea accepta și merge mai departe. Aceasta este o zonă psihologică, și spuneam noi și altădată, nu este ceva spiritual.

Există apoi o zonă de tranziție, iar aceasta este un pas important: o etapă în care începi să îți conștientizezi mintea și ego-ul, mai întâi le vezi că există… Înțelegi-vezi apoi că ego-ul este doar o construcție a minții tale. Înțelegi-simți apoi ce este aceea identificare.

După care, dacă practici (tehnici de meditație, posturi, etc.), apoi dacă practici inclusiv această conștientizare permanentă, ca tehnică personală de lucru, vei începe să nu te mai identifici cu cuantumul minte-ego. Și aici începe, de fapt, munca spirituală, continuă Spiritul acea scară a conștientizării.

Și există mai apoi acea zonă “ne-omenească” a unei alt fel de conștientizări, adică de transcendere a omenescului: în care apare înțelegerea adevărată, înțelegerea Naturii reale, a Esenței, a Non-dualității, a Realității absolute. La început – asta va fi doar ceva teoretic. Este nivelul de Conștientizare pentru care lucrăm, la care dorim să ajungem: acesta este scopul practicii spirituale.

Conștientizarea este ca o trezire din somn: începi să devii din ce în ce mai lucid, începi să poți cuprinde elemente din ce în ce mai rafinate, mai complexe, mai în ansamblul lor.

În plus, conștientizarea – înseamnă structurarea informației în ființa ta, înseamnă să “simți” toate astea; iar asta are nevoie de rafinarea tuturor structurilor tale, de aceea fiecare conștientizează doar la nivelul stadiului său evolutiv, după putințele acestui stadiu. Există mai multe niveluri de conștiință, dacă vreți; și fiecăruia îi va corespunde un nivel, un grad, o capacitate anume – de conștientizare.

Este o tragedie faptul că nu trăiești, concret, punctual, fizic, cum vrei să-i spui… Nu trăiești, ai ratat miliarde și miliarde de momente, pentru că nu ai fost acolo, în ele. Tot timpul vrei să demonstrezi ceva, vrei să arăți ceva: cât ești de grozav, cât ești de important, câte știi tu: și ratezi aproape toate momentele – pentru că tu te ocupi cu altceva, în momentele respective! Faci altceva, decât să le trăiești, ești în altă parte, decât să fii în acel moment; în acel punct, “înfipt”, reluă Spiritul bețigașul pe care îl înfigea în pământ. Ar trebui să mă bucur de delușorul ăsta, de firul de iarbă…, dar în mintea mea trebuie să le arăt celorlalți cât sunt eu de grozav și caut acum ce întrebare “deșteaptă” să pun, privi Spiritul Omuleții. Și asta fac pas cu pas, nu numai astăzi, cu firul de iarbă, ci tot timpul, cu asta mă ocup: să le arăt celorlalți câte știu eu, să mă justific, să-mi arăt cunoștințele profesionale și toate alea… Cu astea se ocupă mintea și acesta este ego-ul.

Și iarăși repetăm, de aceea nu sunt prezent aici și acum, de aceea ratez viața, de aceea ratez bucuria și experimentarea, pentru că tot timpul mă preocupă eu-l, sub toate formele (de la “mi-e cald, frig, foame”, până la “cât de important sunt, cât de victimă sunt, cât de nefericit sunt, cât de fericit sunt”). Pentru că și dacă afirm, “vai, ce fericit sunt”, asta este tot o vorbărie a minții și iarăși am ratat momentul de fericire pură…, dacă o fi fost vreun moment de “ fericire” pe acolo, și nu doar o pură ieșire în evidență… Pentru că în momentul în care l-am verbalizat și l-am transformat în comentariu, acel moment tocmai a dispărut.

Momentele aici și acum sunt fără minte, fără comentarii, de aceea punem atât de mult accent pe tăcere, pentru că altfel pur și simplu nu se poate “accesa” starea de prezență!

– Fiind tot timpul prins în vorbăria minții, ratezi pasul, ratezi firul de iarbă, ratezi muntele, ratezi viața… Deja ți-ai ratat-o, hai măcar să mai recuperăm cât se poate! Așa e, ăsta-i adevărul, stabili Omulețul cel disperat să evolueze.

– Asta este important de ținut minte, măcar așa, ca primă apropiere de discuția despre aici și acum. Mintea, care mereu fuge în trecut sau în viitor, care mereu vorbește și care mereu se ocupă de mine, de “eu”, ea este cea care nu mă lasă să trăiesc în prezent. Dar avem practica, de curățare, de focusare, de centrare.

Deci starea de aici și acum = starea de meditație = starea de non-ego = starea de non-minte. Ca să înțelegeți că nu sunt elemente disparate. Când citiți ce scriem noi, pare mult și greu; de fapt nu este chiar așa de mult, sunt aceleași lucruri, doar privite din alte unghiuri și compuse altfel. Și-atunci ajungem la a exersa meditația. Dar adăugăm și centrarea, la starea de meditație. Și dacă e să continuăm, meditația în mișcare… egal viață. Așa ar trebui să fie viața fiecăruia, de zi cu zi, viața obișnuită. Având un centru clar, liniștit, tăcut, imobil (unde pot să mai adaug și elementul rafinat de vacuitate), în jurul căruia se desfășoară mișcarea, viața… Fie că e un exercițiu, fie că este un tip de mers, fie că este viață; și astfel, starea de meditație, sau starea de aici și acum, devine viață. Simplu.

Repetăm: o zonă clară, imobilă, tăcută, un centru unde nu se întâmplă nimic, asta înseamnă sunyata, Vacuitatea, zona zero, cum vreți voi să-i spuneți, Primordialitatea… Acea este centrul meu, Esența, în care “stau” și de unde pot iniția tot felul de alte activități…, care toate se vor desfășura, înfășura, desfășura, creea și resorbi, în și din acel centru de Vacuitate, tăcere, liniște…, de Nimic. Ce-am descris eu aici?… Existența! Așa stau lucrurile la nivel “macro-cosmic” (în ghilimele); pentru că am descris – Creația. Și același lucru ar trebui să se întâmple și în mine, în fiecare clipă. Eu ar trebui să manifest Creația în felul acesta

Cam asta este povestea lui “aici și acum”, spusă altfel. Încercând să înțeleg aceste trepte, de la micile lucruri obișnuite, conștiența cotidiană, până la a fi prezent în propria prezență.

Și spuneam că am plecat de la “când mănânc – mănânc, când merg – merg”, când privesc o frunză – privesc o frunză și nu fac altceva, îmi antrenez acea altfel de minte cu lucrurile simple. După care, la un moment, dat lucrurile se schimbă, devin mersul, devin mâncatul, devin simțitul, este deja o altă formă de percepție-simțire. După care am să mă reîntorc la acel “când mănânc – mănânc, când merg – merg”. De ce? Pentru că nu mai sunt eu care face asta, ci este Existența care mănâncă, care merge, care vorbește, care se manifestă. Și aceasta este starea de prezență pură – a Existenței, și nu a mea. Ea merge, Ea mănâncă, Ea miroase, pentru că eu am dispărut. Ea- conștientă de Ea însăși, Ea – prezentă în propria Ei prezență.

Acestea au fost treptele experienței “aici și acum”…