Un functionar bancar, scriitor in timpul liber, un agent secret cu harul povestirii si un profesor sirian venit in Timisoara sa descopere sensul unui straniu manuscris din Alep trebuie sa puna capat unei conspiratii la fel de vechi ca si istoria cunoscuta intr-o singura zi. Un thriller in care eruditia lui Umberto Eco se impleteste cu stilul alert al lui Dan Brown, scris intr-un mod aparte, care isi poarta cititorii din Alexandria in Babilon si de la Odessa la Timisoara, locul in care se va deslusi intreaga Taina.

Se poate spune ca unele carti au magie. Asta e singura explicatie pentru care, fara sa te avertizeze, te absorb in povestea lor si iti aprind imaginatia. lar Heruvim este, cu siguranta, una dintre ele.

Am inteles de ce erau incrancenati cand vorbeau despre Dumnezeu intr-o singura zi. O zi e de ajuns pentru o viata. O zi in care moartea a alergat pe langa mine, am plans, am ras si am cautat una dintre cele mai mari taine. Sau sa fi fost o comoara?... Si in care am reintalnit iarasi lumina acelui loc de care va spuneam, un loc pe care acum nu as mai sti sa il gasesc.

Fragment din romanul "Heruvim" de Adrian Petru Stepan:

"Nu era nimic extraordinar in planurile germane cu Lenin. Dupa izbucnirea conflictului, fiecare a incercat sa atraga de partea sa tarile neimplicate sau sa le prabuseasca pe cele deja participante. Cata curte a fost facuta Romaniei, Italiei sau Imperiului Otoman... Pe de alta parte, fiecare incerca sa isi destabilizeze inamicii. Spioni nemti incepusera sa le vorbeasca egiptenilor de jihad, de Razboiul sfant impotriva englezilor asupritori. Iar acestia din urma starneau triburile arabe impotriva turcilor. Lawrence al Arabiei si-a castigat renumele conducandu-i pe beduini in lupta contra soldatilor turci din Siria. Partea amuzanta vine tot de la englezi: in vreme ce generalii egipteni se dadeau de ceasul mortii pentru a-i face pe arabi sa lupte pentru independenta, generalii Perlei Coroanei, India, se opuneau revoltei arabe, temandu-se ca asta le va da aripi si musulmanilor indieni. Ajunsesera ofiterii englezi sa se ameninte unii pe altii prin salile Palatului Buckingham.

De organizarea trimiterii lui Vladimir Ilici in Rusia s-a ocupat un secretar de stat din Ministerul de Externe german, Arthur Zimmermmann. Asta, diplomat, intelegea foarte bine nevoia lui Lenin de a nu fi asociat cu germanii, dusmanii tarii sale, si a reusit sa organizeze plecarea sa astfel incat sa para a avea cat mai putine legaturi cu ofiterii Kaiserului. Chiar daca la plecare multi din compatriotii sai exilati in Elvetia il acuzau de tradare. Si chiar nu se inselau, fiindca baiatul asta, aparent cu principii, furnizase dusmanilor patriei sale, Rusia, informatii si rapoarte care ar fi trebuit sa il aduca in fata plutonului de executie pentru inalta tradare.

Asa ca Lenin ajungea, pe 18 aprilie, in Sankt Petersburg, dupa o calatorie de doua saptamani, cu dorinta de a deturna revolutia burgheza, dar si cu tolba plina de bani nemtesti necesari organizarii revolutiei bolsevice. Nici macar revolutiile nu sunt gratuite. Nu iti spun povesti. Astea sunt date confirmate de istoricii ce s-au ocupat de perioada asta.

Ceea ce nu ne spun istoricii „seriosi” este ca acest Zimmermmann, cunoscator al spiritului slav si al afacerilor internationale, era precaut si nu ii placea sa aiba „toate ouale in acelasi cos”. Asa ca, putin dupa ce Lenin incepuse propaganda ce avea sa aduca Revolutia din octombrie, Arthur Zweig pornea cu a doua parte a finantarii promise. De ce alesesera nemtii sa apeleze la acest genial, dar ciudat agent, nu stiu. Ce am reusit noi sa dibuim – dupa niste verificari ce ti s-ar parea de necrezut sa fi fost facute de niste condamnati – este ca domnul Zweig a primit un saculet cu diamante de la Banca Rotschild din Viena, destinatarul sau urmand a fi tovarasul Vladimir Ilici. De la Viena, spre nenorocirea sa si norocul nostru, Zweig ajungea la Timisoara.

Acum sa nu crezi ca am aflat toate astea doar plimbandu-ne pe net de pe calculatoarele penitenciarului. Am platit bine un muzeolog pentru a umbla prin arhive si a cere informatii unor colegi de-ai sai de la Viena si Praga. Un baiat istet, ce ne-a costat mai putini bani si mai multi nervi. Dar a facut, pana la urma, treaba buna. Un iubitor de obiecte de arta, resortisant al Republicii italiene, ne-a ajutat si el. Am putea spune ca suntem o multinationala.

Ca Lenin acceptase ajutorul germanilor stiam. Mai departe, trebuia sa dau crezare istoriei spuse de Profesor."