…lucrarea lui Branislav Stefanoski oferă accesul la un tezaur concret de informaţii istorice necunoscute până acum în istoriografia română şi care, aceasta contează cel mai mult, sunt concordante cu izvoarele indirecte conţinute în scrierile istoricilor antici, validate astfel după două milenii.

Totodată, amploarea şi complexitatea investigaţiei multidisciplinare, realizată cu instrumente istorice, lingvistice, arheologice, recursuri la Biblie, propune ipoteze foarte îndrăzneţe legate de cunoaşterea lumii vechi şi despre rădăcinile creştinismului.

Sunt date extrem de utile pentru istoricii din diferite domenii, pentru filosofii istoriei şi ai cunoaşterii şi nu in cele din urma pentru toţi cei care sunt interesaţi de propria identitate.

Punem aceasta carte la dispoziţia publicului cu convingerea că va
genera o schimbare. Acesta este doar un început.

…………………………..

Studiul istoriei antice şi al paleolingvisticii aparţine unui domeniu foarte complex al cercetărilor ştiinţifice.

Din cauza limitărilor impuse de scopul îndeplinirii unor interese politice stricte, prezentarea contemporană a istoriei antice, şi înainte de toate a paleolingvisticii, este întemeiată pe stereotipii şi pe afirmaţii ipotetice care nu fac decât să satisfacă necesitatea politică a anumitor centre de putere, în locul studierii şi prezentării adevărului.

în condiţii de absenţă sau, mai exact, de limitare a gândirii în studierea artefactelor disponibile, s-a reuşit compunerea şi impunerea unei imagini ireale despre originea unor popoare.

Iar pentru ca ironia să fie şi mai mare, odată fixat „adevărul absolut" din partea manipulatorilor politici (undeva între secolele XVII şi XVIII), în perioada imediat următoare, ca principali purtători şi avangardişti ai apărării acestui „adevăr absolut", apar „cadre" care fac parte chiar din popoarele cărora le este adus pentru totdeauna acest prejudiciu iremediabil.

La prima vedere, observaţiile expuse aici par a fi subiective, dar practica arată foarte clar că „ienicerii" sunt arma cea mai puternică de care dispun centrele de putere politică.

Ca reprezentanţi „recrutanţi" ai popoarelor care sunt ţinta manipulării, ei luptă din greu şi se opun prezentării adevărului, folosind toate mijloacele care le vin la îndemână.

Având în vedere că este vorba de „profesionişti" care sunt angajaţi şi conduc instituţiile ştiinţifice de stat, ei sunt dispuşi să aplice şi o cenzură severă, servind unui singur scop, acela de a-şi apăra propriile titluri academice şi statutul privilegiat pe care l-au obţinut în societatea respectivă.

Pentru ei, adevărul şi interesul poporului din care provin sunt sporadice. Pe primul loc este interesul propriu şi nimic altceva…