Această carte cuprinde un inedit dialog zilnic, anume desfăşurat pe durata Anului Centenar 2018. Cronică implicită a unui rar moment de istorie, volumul atacă simultan temele permanente (legate de identitate, devenire, religie, cultură şi valori), prilejuind comentarii neconvenţionale, la confluenţa dintre inteligenţa tradiţiei şi intuiţia viitorului. Cititorul ei va descoperi deopotrivă frenezia detectivă a celui care întreabă şi portretul secret al celui care răspunde: doi scriitori români ai veacului nostru complicat, care continuă să crediteze fecunditatea gîndirii libere, virtutea exprimării limpezi şi darul comuniunii spirituale.

Teodor Baconschi se află la confluenţa a două tărîmuri. Ca intelectual, el vine din Lumea Veche, a adevărurilor dăltuite în bronzul tradiţiei, cu mîndrie şi umilinţă. Ca scriitor, stilistic, e un avangardist al ideii şi un retorician al exprimării seducătoare, învăluită în catifea şi mătase. Citindu-l, înţelegi de ce exerciţiul spiritual înnobilează în chip spontan şi ireversibil. Scrisul său atrage ca un magnet şi te ţine în prizonieratul ameţitor al culturii înalte, care instruieşte, nelinişteşte, intrigă şi provoacă în egală măsură. (Mircea Mihăieş) Chiar dacă epoca noastră mizează din nou pe timpul circular, nu-mi pot imagina restul timpului – cel care mă separă de moarte – decît în termenii vectoriali, tensionaţi eshatologic, pe care i-am pus în ecuaţia mea personală prin actul infinit deschis al credinţei. Asemenea unui Rutilius Namatianus, rămîn un „om vechi”, convins că istoria are o finalitate transcendentă, că Occidentul are un destin global şi că progresul în cunoaştere depinde de conceptul adevărului. Chiar dacă Lyotard a îngropat „marile naraţiuni” şi Vattimo teoretizează „ştiinţa slabă”, cred într-o dinamică a Revelaţiei, deci mă despart de acel deus otiosus al deismului iluminist, din „tăcerea” căruia au ieşit ideologiile, utopiile şi excesele modernităţii, îmbăiate acum în nihilismul deconstrucţiilor de tot soiul. Rămîn de bunăvoie la termenii pariului pascalian...