Spargatorul De Greata. Monologuri
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
În legătură cu postarea pe net, da, se confirmă, e-a mea. Rog, numai, seriozitate, căci primesc tot felul de aprecieri prost-crescute; e vorba de-o intimitate, pentru cine e interesat, vreau să-mi valorific virginitatea în procedură de licitație deschisă sau cum i se spune. Vârsta și datele biometrice sunt trecute-n anunț, nu mai insist acum pe treburile astea, dar ce vă rog e seriozitate, pentru că sunt sătulă de miștocăreli, am și-așa destule mizerii. S-au activat o grămadă de nesimțiți și libidinoși. Din partea mea, pot să spună orice, c-aș fi numai pe interes, ipocrită, nu știu, de moravuri stricate și cu strungăreață, ca alea, sau proastă venală… dacă venală nu înseamnă vreo boală. Toți, fiecare: cum, dragă, la o vârstă așa, să scoți la vânzare un lucru intact absolut…, cum să spun? E-n țiplă, cum l-ai păstrat?! Uite, pentru că se întâmplă! Toată lumea vinde câte ceva. Știu că nu sună bine, dar asta e. Ce-am avut pân-acum n-a fost decât un șir de rateuri tâmpite, ghinion după alt ghinion, de parcă au fost numai zile de marți în toți anii ăștia.