L-am nașit, cum se spune, pe dl. Dan Antonescu, ca om de televiziune. O fac acum și pentru alta zona – cea a scrisului. Fostul polițist, șeful Serviciului Omoruri, de la Capitala, a scris o carte, cu titlul „Viața la Omoruri”. Nu aș spune ca a facut-o impins de mine, pentru ca inevitabil, chiar și neincurajat de cineva, autorul nostru de azi ar fi ajuns sa scrie și sa publice carți. E o simpla parere. Cred ca dorea mai demult sa o faca, dar a tot aminat. Scrisul e o lucrare a dracului de dificila și mai ales intimidanta. Mai e și efortul cerut, concentrarea pe care o solicita de la indrazneț și pentru mai mult timp. Am banuit, nu știu de ce, ca odata și odata va trece granițele profesiei lui, cea de polițist (fost) la Judiciar, la „Omoruri” – cum ne spune inca din titlu. Pe scurt, rezolva cazuri de crima.

Poveștile din aceasta carte sunt reale, s-au intimplat. Iar autorul s-a aflat in mijlocul evenimentelor. Avem ocazia, astfel, sa ne intilnim cu un martor ocular de prima mina, care știe bine ce spune. Vedem rolul jucat de el in rezolvarea acestor cazuri extrem de dificile. Aflam multe dedesubturi și observam și talentul lui Dan Antonescu de a evoca trecutul, de a reda atmosfera, de a povesti cum s-au petrecut lucrurile.

Prin alte parți este deja de mult o obișnuința ca diplomații, politicieni, șefii de stat, spionii, polițiștii, etc, dupa retragerea din activitate sa-și depene in scris amintirile. Altfel spus, sa dezvaluie cititorilor ceva din experiența lor. Este ca și cum oamenii care au facut mari averi intorc prin gesturi filantropice ceva din ce au primit. Șansa de a te confrunta cu aspecte ascunse ale societații la care nu au acces prea mulți dintre noi, trebuie intr-un fel rasplatita. Este probabil aspectul esențial al carților de memorii – sa nu lase sa se aștearna uitarea peste situații, evenimente, oameni, moravuri.

Aici patrundem, grație profesiei practicate in trecut de autor, in subteranele societații – este o lume la care avem acces sporadic, numai cind un titlu provocator sau sinistru iși face loc pe prima pagina. Și asta se intimpla cind o crima abominabila se petrece undeva. De obicei, in medii sordide, la periferie, avind ca protagoniști adevarați monștri umani. Aceste subterane le scotocește Dan Antonescu pentru cititorul avid de povești polițiste, care nu sunt rodul fanteziei, ci sunt inspirate din realitatea cea mai frusta. Plonjam intii in lumea Poliției, aceea care cauta zi și noapte faptașii. O intreaga galerie de figuri de polițiști, procurori, avocați se perinda prin pagini. Sunt descrise cu simț de observație. Este o ocazie foarte rara de a afla ceva despre aceasta lume discreta, ascunsa privirilor din afara. O lume care se mișca conform unor reguli scrise, dar mai ales nescrise. Surprinde realismul. Autorul nu se lasa dus nici de nostalgie, nici de fabulații.

In colimatorul lui Dan Antonescu intra și lumea pegrei, subterana mizeriei umane, a crimei, a monștrilor umani. Aceeași masura o gasim și aici. Autorul este atent la nuanțe, schițeaza cu o mina sigura portretele.

In toate, o carte de citit. Ii prevad un frumos succes. Cititorii sunt sigur ca nu o vor rata.

Stelian Tanase