Culegerea de comentarii aici înfăţişate a însoţit un şir de 31 de emisiuni la Radio România Muzical între 1 februarie şi 30 august 2005. Tema ciclului era prezentarea unei integrale a Operei enesciene. Desigur, o integrală în adevăratul sens al cuvântului va fi trebuit să cuprindă eventual şi cele câteva zeci de lucrări şi fragmente de lucrări ale autorului scrise până la 16 ani. Noi am preferat să pornim de la opus 1 – Poema Română – şi, epuizând lucrările numerotate de autor, ca şi piesele instrumentale de concurs nenumerotate, dar publicate de Enescu (flaut, violă, harpă cromatică, trompetă), am adăugat zece alte titluri, fie piese originale (precum Impromptu concertant, Sonata „Torso” ori Trio-ul în la minor), fie piese recuperate din schiţe sau întregite în baza schiţelor (exemplu: poemul vocal-orchestral Isis, Simfoniile a IV-a şi a V-a). Ceea ce a dus totalul la aproape 50 de titluri, arătând de fapt adevăratele dimensiuni ale Operei. Şi, încă o dată, a fost vorba de „integrală” într-un sens destul de relativ şi mai degrabă pragmatic. Chiar şi între piesele mai târzii s-ar fi putut oferi câteva titluri în plus, nu multe, evident, dar să zicem: Quartettsatz (1906) sau fragmentele orchestrate din Suite châtelaine (1911).

Enescu a scris nu puţin, cum îi plăcea să afirme, ci mult, chiar foarte mult, dacă luăm în considerare şi numărul proiectelor ne-duse la capăt. Tipologia sa artistică nu e foarte diferită de cea a lui Mihai Eminescu, de la care de asemenea ne-au rămas sumedenie de lucrări neterminate. Acestor imenşi artişti fantezia lor debordantă le-a oferit mai mult decât puteau desăvârşi.

Nivelul la care am menţinut comentariile este cel al iubitorului de muzică fără vreo pregătire specială.
(selecțiuni din Cuvântul introductiv semnat de Pascal Bentoiu)