Abordarea lui Traian Sandu este pasionantă: cum s-a putut construi, în jurul unei ideologii naționale, ortodoxe, salvatoare, o mișcare ce cunoaște o evoluție semnificativă între 1929 și 1932? Rolul mentorilor, al intelectualilor, universitarilor, teologilor, filosofilor apropiați de Legiune a fost studiat după 1990, manifestările și practicile antisemitismului au fost analizate, dar rămânea de înțeles ce anume i-a determinat pe țărani să încline spre Legiune. Penetrarea mediilor muncitorești va urma la mijlocul anilor 1930. Autorul subliniază un aspect care îl incită pe cititor la meditație: rolul ritualului, uniformelor, decorațiilor, drapelelor, cântecelor, marșurilor. Tot atâtea instrumente de adunare. (Catherine Durandin)