CONT CLIENT CONTACT TELEFONIC INFO LIBRARIE.NET
Menu LIBRARIE.NET Cos cumparaturi
CAUTARE
LIBRARIE.NET
CAUTARE
COS
Eminescu, viata si opera: studiu asupra unor creatii mai noi din literatura romana
Eminescu, viata si opera: studiu asupra unor creatii mai noi din literatura romana
Preț: 15.12 lei
  • Carte in stoc la furnizor
  • Livrare estimativă în 29 zile
Cod produs: 362347
Autor(i): Miron Cristea
Editura: Editura Basilica a Patriarhiei Romane
Anul aparitiei: 2019
Nr. pagini: 112 pagini
Tip coperta: necartonata
ISBN: 6422839009698
Categorii: Religie, Studii si eseuri teologice, Biografii / Memorialistica, Carti
Personalitatea poetului Mihai Eminescu (1850-1889) a fost evocată, de-a lungul timpului, în nenumărate lucrări și studii de specialitate, apărute atât în țară cât și în mediul academic internațional. Însă la începutul eminescologiei se află o lucrare a cărei valoare a rămas pentru multă vreme nerecunoscută: teza de doctorat a viitorului patriarh al României, la acea vreme un tânăr de doar 27 de ani, Elie Miron Cristea (1868-1939), intitulată Eminescu, viața și opera. Studiu asupra unor creații mai noi în literatura română.
Lucrarea celui dintâi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, rezultatul a patru ani de cercetări ca bursier al Mitropoliei Ardealului (1891-1895), a fost susținută în limba maghiară, în urma absolvirii cursurilor de filosofie și filologie modernă din cadrul Facultății de Litere și Filosofie a Universității Regale din Budapesta, în luna mai a anului 1895, fiind publicată, un an mai târziu, la Editura Aurora a lui Todoran Endre din Gherla. Valoarea acestei prime monografii privitoare la viața și opera celui mai mare poet al literaturii române a fost sesizată pentru prima oară la anul 1966, de către cercetătoarea Elena Stan. Ea a fost recuperată pentru cititorii de limbă română la anul 1984, prin strădania vrednicului de pomenire mitropolit Antonie Plămădeală al Ardealului, care a tradus-o și publicat-o în cadrul volumului Pagini dintr-o arhivă inedită, apărut la Editura Minerva.
Ulterior, această operă a mai cunoscut trei ediții (1997 – îngrijită de Maria Roșca; 2000 – sub coordonarea profesorului Ilie Șandru, în traducerea lui Illes Iosif;
2010 – cu sprijinul profesorului Ioan Olimpiu Luca), astfel că prezenta ediție constituie cea de-a patra reeditare în limba română a lucrării vrednicului de pomenire patriarh Elie Miron Cristea și cea dintâi apărută în cadrul Editurilor Patriarhiei Române, cu ocazia Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și a Anului comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești.
Monografia Eminescu, viața și opera. Studiu asupra unor creații mai noi în literatura română cuprinde două părți principale, cea dintâi referindu-se la viața poetului, marcând cu acribie și moderație parcursul acestuia, de la anii copilăriei petrecute la Ipotești la cei de studiu și activitate literară și sesizând corect nedreptățile cărora le-a căzut victimă „luceafărul poeziei românești” – expresie folosită pentru prima oară de către patriarhul Miron Cristea și consacrată ulterior în critica literară. Un alt merit al acestei prezentări biografice îl constituie susținerea argumentelor privitoare la caracterul lui Eminescu cu citate din versurile poetului. Lacunele ce au fost constatate ulterior au fost cauzate de vasta anecdotică ce circula în vreme, cât și de puținătatea surselor ce i-au fost disponibile – după cum el însuși mărturisea – tânărului doctorand, Miron Cristea susținând necesitatea realizării unei ediții critice a scriitorului. Cu toate acestea, lipsurile nu sunt majore, fapt datorat în principal raportării autorului exclusiv la sursele cele mai sigure.
Cea de-a doua parte a lucrării este dedicată operei poetului moldovean, constituind cea dintâi abordare completă a acesteia, desigur în limitele îngăduite de
publicațiile apărute până la acea dată (cele șase ediții ale lui Titu Maiorescu), dat fiind că totalitatea manuscriselor inedite ale lui Mihai Eminescu au fost donate Academiei
Române abia în anul 1902. Viziunea de ansamblu a operei eminesciene, în special partea poetică, dar și proza și publicistica, este realizată cu simț critic și moderație, fiind subliniate principalele surse de inspirație și orizonturile tematice predilecte. De asemenea, patriarhul Miron Cristea încadrează corect – cel dintâi – opera poetului în cadrul curentului literar al romantismului european, subliniind patriotismul și dragostea față de limbă ce răzbate din scrierile sale, cât și talentul său satiric ieșit din comun.
Lucrarea se încheie printr-o serie de concluzii valoroase, valabile până astăzi, ce urmează într-o bună măsură liniile directoare trasate de către Titu Maiorescu, fondatorul eminescologiei, în privința interpretării operei marelui poet național. Totodată, sunt prezentate mai multe clarificări relative la curentul antieminescian, ce începuse deja să se manifeste în epocă, avându-l drept întemeietor pe canonicul romano-catolic Alexandru Grama, originar din Banat.
Între meritele acestei biografii se numără faptul că este cea dintâi lucrare academică dedicată personalității și operei lui Mihai Eminescu, fiind publicată la doar șapte ani de la trecerea la cele veșnice a poetului. De asemenea, ca operă a unui ardelean care trăia în afara granițelor de atunci ale României, susținută în fața elitelor academice din Budapesta, monografia patriarhului Miron Cristea reprezintă o dovadă de netăgăduit a patriotismului viitorului ierarh, care a făcut pentru prima oară cunoscută personalitatea celui mai important reprezentant al literaturii române mediilor europene.
În concluzie, pe lângă faptul că reprezintă o lucrare de pionierat în domeniul eminescologiei, monografia Eminescu, viața și opera. Studiu asupra unor creații mai noi în literatura română prezintă sentințe valabile până astăzi și constituie o providențială legătură între patriotismul și dragostea față de limba română a două personalități de seamă ale culturii române: poetul național Mihai Eminescu și primul patriarh al României, Miron Cristea.
Alte carti comandate impreuna cu EMINESCU, VIATA SI OPERA: STUDIU ASUPRA UNOR CREATII MAI NOI DIN LITERATURA ROMANA:
Letopisetul Tarii Moldovei. De Neamul Moldovenilor. Viata lumii
20.50 16.40 lei -20%
Stoc limitat!
Letopisetul Tarii Moldovei
20.00 16.00 lei -20%
Stoc limitat!
Alte carti de MIRON CRISTEA:
Cuvinte despre Marea Unire
19.13 lei
Stoc furnizor
Cartea gospodinei
Stoc epuizat
Alte carti din aceeasi categorie:
Brancusi. Scultore cristiano ortodosso
55.78 lei
Stoc furnizor
Icoane si emoticoane. Dictatura vzibilitatii
35.00 28.00 lei -20%
Stoc furnizor
Alte carti de la EDITURA BASILICA A PATRIARHIEI ROMANE:
Comentariu la cartea Profetului Isaia - P.S.B. II
56.00 50.40 lei -10%
Stoc furnizor
Omilii si cuvantari - P.S.B. I
67.20 57.79 lei -14%
Stoc limitat!
Didahii
Didahii 2016
41.60 lei
Stoc limitat!
NOUTĂŢI
Psihologia din punct de vedere empiric. Partea I
67.00 60.30 lei -10%
Stoc limitat!
Bacalaureat 2025. Geografie. Europa. Romania. Uniunea Europeana. Probleme fundamentale
Figurina Monster Flex Dragon Ball Z, Super flexibil, Super Sayan Blue Vegeta
Ingrijiri speciale acordate pacientilor de asistenti medicali. Manual pentru colegiile si scolile postliceale sanitare
NEWSLETTER LIBRARIE.NET FACEBOOK LIBRARIE.NET INSTAGRAM LIBRARIE.NET PINTEREST LIBRARIE.NET YOUTUBE LIBRARIE.NET
© 2024 LIBRARIE.NET SRL
SAL SOL