Dorința de a fi corect istoric, prin denigrarea trecutului în sensul inculcării unor idei greșite sau a unor clișee care nu respectă realitățile unei epoci, a unor fapte demonstrate prin dovezi, nu înseamnă adevăr istoric, ci manipulare. Și aceasta deoarece în confuzia care domnește în mentalul colectiv între istorie și memorie se uită că “istoria gândește, explică, analizează. Memoria se bazează pe reminiscențe și pe sentimente cu tot ce au ele subiectiv: omisiuni voluntare și involuntare”. Și aceasta deoarece au roluri diferite: istoria de a face cunoscut, memoria de a aminti. Psihologii afirmă pentru cei care își scriu memoriile că atunci “când ne amintim un eveniment din trecut, ne amintim de fapt ultima oară când ne-am amintit de el”. Nu ne amintim evenimentul în sine, ci amintirea lui. În conculuzie, memoria este predispusă spre manipulare, istoria spre adevăr.