Imagine coperta I: Șerban Savu, Iluminare (detaliu), 2010

Aș putea să scriu: „A apărut o luminiță la capătul tunelului prozei scurte românești: Luminița Rusu”. N-o să scriu asta. Deși aș fi îndreptățit, căci autoarea acestei cărți e o prozatoare matură, o prozatoare admirabilă. Care sunt atuurile ei?
În primul rând, Luminița Rusu este un constructor inteligent și talentat. Nicolae Breban crede că proza scurtă înseamnă a crea tensiune mare într-un spațiu mic. Ei bine, Luminița Rusu simte când tensiunea povestirii scade. Atunci „îi rupe firul” și introduce un fel de „potențiometre” epice: descrieri de natură, portrete, detalii, observații psihologice. În al doilea rând, prozatoarea noastră știe să facă un lucru simplu, un lucru pe care mulți prozatori contemporani l-au uitat: să povestească. Lipsit de zorzoane metaforice ori textualizante, stilul ei câștigă cititorul prin directețe, prospețime și firescul spunerii.
Dar talentul ei de constructor e vizibil și în felul în care reușește să decupeze arealul cărții de față, Parcul Central, și să-l populeze cu personaje din lumea boschetarilor, a năpăstuiților, a eșuaților, a înfrânților, a necăjiților. Și să inoculeze în biografiile lor triste o undă de căldură umană și de demnitate.
Stația Parcul Central este o carte cu un mare merit: se citește ușor și cu plăcere. (Ion Mureșan)

* * *

Luminița Rusu (16 iulie 1977, Bistriţa) este absolventă a Facultății de Farmacie a Universității de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca (2000). Debutează cu poezie în revista Tribuna (1996). A fost colaborator extern al cotidianului Adevărul de Cluj, al postului Radio 3 România Tineret și redactor al revistei Actualitatea farmaceutică. A publicat proză scurtă în revistele Caiete Silvane, Clujul liber, Gazeta SF, Mișcarea literară, Nautilus, Revista de suspans, Steaua, Vatra. A debutat editorial în 2015 cu volumul O masă fără scaune (Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă). Este membră a Cenaclului UBB, coordonat de poetul Ion Mureşan. Din anul 2000 locuiește în Cluj-Napoca.