„Când răsfoieşti paginile istoriei artei româneşti a secolului XX, un secol zbuciumat, traversat de
două războaie mondiale, suferind două ocupaţii străine şi un regim social insensibil la artă, constaţi că majoritatea
artiştilor au urmat traiectorii ale unor vocaţii creatoare proprii sau hotărâtoare de un «eu» superior
muritorilor pragmatici. Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Constantin Brâncuşi, Theodor Pallady, Camil
Ressu, Gheorghe Petraşcu, Nicolae Tonitza, Alexandru Ciucurencu, Ion Gheorghiu, Constantin Piliuţă,
Sabin Bălaşa pot constitui exemple strălucite ale trecutului nostru artistic. Pornind de la evaluarea acestora
şi aşezarea lor pe simeze, îl descifrăm pe Mihai Coţovanu. El se constituie un «continuator» sincer şi
talentat al tradiţiei… […] Mihai Coţovanu ne demonstrează că deţine o măiestrie tradiţională de a picta
portretele… Forţa sa de muncă este impresionantă, fiind împins înainte de un foc misterios şi mistuitor numit
talent, care ne dă certitudinea valorilor și a perspectivelor sale de a deveni un reprezentant fidel al picturii
ieşene.“

Mircea Deac – noiembrie 2009