Expansiunea ungurilor spre teritoriile vecine bogate în resurse era inevitabilă. Ea a început chiar din momentul creştinării, care a coincis cu încoronarea regelui Ştefan I, după ce se atinsese deja limita naturală a Munţilor Apuseni (prin supunerea voievodatului din Bihor), şi după ce încetase dominaţia bulgară la nord de Dunăre. Regiunea bogată în sare şi nu numai situată „dincolo de pădure” trebuia şi putea fi cucerită de tânărul stat creştin condus de Ştefan I. Aproape concomitent au fost lichidate cele două centre de putere rivale, din zona Clujului şi de pe cursul inferior al Mureşului, iar astfel era deschisă calea spre a doua limită naturală, cea a Carpaţilor Orientali şi Meridionali. Acest proces de expansiune s-a desfăşurat treptat, el durând circa un secol şi jumătate.
Alexandru Madgearu