Lectura poemelor Liviei Stoica este aproape un gest efemer care te cuprinde între cadențele versurilor sale, precum timpul între fiecare minut și următorul. Ni se cere să așteptăm pentru revelarea treptată a unor amintiri familiare, care au creat un tablou plin cu decupaje din trecut, un colaj idilic la care nu putem decât privi.

Cartea, prin structura ei – un preambul, cinci părți si câteva tentative la un epilog – ne previne că de compania textului nu ne vom bucura mai mult de cinci ore. Și, oricât s-ar întinde în pagină, unui singur poem nu i s-a pregătit, prin titlu, mai mult de cinci minute.

Surpriza apare la sfârșit: autoarea nu vrea un deznodământ abrupt, cartea se închide doar ca obiect. Textul rămâne deschis, pentru că ”timpul s-a stricat”.

Pe alocuri, intrezărim o lume interioară a resemnării, dar voluntare, din iubire. La o primă lectură, am putea crede că lumea evocată de poetă este cea mai reală dintre lumi. Și o angoasă, pe cât de discretă, pe atât de perceptibilă, înfiorează gândul că nu ne mai rămâne de oferit decât tăcere.

Livia Stoica a absolvit Facultatea de Teatru și Sociologie în Anglia, Teatrologie în cadrul Faculății de Teatru și Film din București și a urmat un master de scriere dramatică. A scris șapte piese de teatru: Atenție se-nchid ușile, Shakespeare control alt delete, Sophia, exploratoarea neumbrită, Manifest, Hârtie Mestecată, Copilul nenăscut sau Minunata lume nouă și Omul-insula, text semifinalist al Concursului Național de Monodramă, Bacău 2018.

Are trei pisici cu nume japoneze, scriitorul ei preferat este Haruki Murakami, iar unul dintre visele ei este să ajungă în Brazilia, să danseze la Carnavul din Rio. Asta dupa ce va deveni, bineînțeles, un artist consacrat și multi-premiat care va revoluționa lumea, arta și va aduce pacea pe pământ.