Şi, când Dante chiamă, din trecutul antic, la judecata cea mare, pe care o face el, pe toţi stăpânitorii de pe vremuri, aceasta este însăşi marea operă de alegere pe care o săvârşeşte în tot trecutul istoric conştiinţa poporului italian. Şi, când, din lumea lui italiană, în Paradis , în Purgatoriu şi în Infernul lui, el aduce pe oamenii mai multor locuri, aceasta înseamnă generalitatea italiană aşezată lângă acea lume antică, pe care Dante şi-o apropriază, în numele poporului italian. Împăraţi cari au fost, cei cari pot veni, toate puterile italiene din deosebite vremuri sunt strânse împreună în această operă, confundându-se în admirabila ei unitate. Niciodată mai multe elemente episodice nu au contribuit mai mult la sentimentul de unitate absolută al unui ansamblu. Şi toată această adunare de vii şi morţi, venită la trâmbiţa poetului, e dominată de un spirit care e italian încă de pe atunci.

[...] Când un popor se ridică numai prin câţiva oameni, ceea ce îndeplineşte acest popor nu este trainic; poporul însuşi trebuie să se ridice cu toate forţele sale. De aceea multe lucruri îndeplinite la noi n-au avut soliditatea trebuitoare, fiindcă au fost îndeplinite de o clasă dominantă şi de personalităţi excepţionale. Pănă la ultimul om dintr-un popor trebuie să ajute la creaţia care nu moare niciodată, şi de aceea, aici, soldaţii din tranşeele de la 1916-1918 au făcut mai mult decât şi cel mai înzestrat dintre oamenii de stat ai generaţiei noastre, fiindcă a rămas în sufletul fiecăruia dintre dânşii că şi prin cel mai mic şi mai umil om al acestui popor s-a lucrat la opera de întregire naţională, aşa încât, când cei de sus ar fi să uite acest instinct popular, sprijinit pe jertfa din Marele Război, mulţimile nu pot părăsi o operă îndeplinită de toţi impreună, în cele mai grele împrejurări şi cu durerile cele mai mari.

N. IORGA