Volumul 16 încheie noua integrală Shakespeare, ale cărei prime volume au apărut, în îngrijirea lui George Volceanov, în anul 2010. Pandant al Volumului 1, care cuprindea, alături de un consistent studiu introductiv, Sonetele și Furtuna (ultima piesă scrisă de Shakespeare de unul singur), volumul de față cuprinde adaptarea lui Cardenio (scrisă în colaborare cu John Fletcher, dramatizarea unui amplu episod din Don Quijote de Cervantes), realizată de eminentul filolog și îngrijitor de ediții shakespeariene Lewis Theobald la 1728, precum și marile poeme Venus și Adonis și Violarea Lucreției. Alături de acestea, în volum figurează și ciclul de douăzeci de poezii din Pelerinul îndrăgostit (1601), cripticul poem Pasărea Phoenix și Turturelul (1601) și poemul Jeluirea unei îndrăgostite (1609) – texte ce demonstrează, pe de o parte, faptul că Shakespeare n-a fost doar un mare om de teatru, iar pe de altă parte uriașa popularitate de care s-a bucurat acesta încă din timpul vieții.

„Shakespeare nu şi‐a încheiat cariera de dramaturg cu Furtuna, aşa cum s‐a vehiculat timp de secole. În intervalul 1612‐1613, înainte de a se retrage definitiv din teatru, el a mai scris, în colaborare cu John Fletcher (cel care i‐a şi luat locul ca dramaturg principal al Oamenilor Regelui), încă trei piese: Henric al VIII‐lea (care a fost inclusă în ediţia in‐folio din 1623), Doi veri de stirpe aleasă (care avea să fie tipărită postum, în 1634, iar apoi avea să fie inclusă, timp de secole, în canonul Beaumont şi Fletcher) şi Cardenio. Documentele trezoreriei regale atestă faptul că la 20 mai şi 8 iunie 1613 s‐au efectuat plăţi către trupa Oamenii Regelui, reprezentată de actorul John Heminges, pentru două spectacole cu Cardenio, jucată o dată în prezenţa prinţesei Elisabeta şi a soţului ei şi o dată în prezenţa ambasadorului Giovanni Batista Gabaleoni din Savoia. Ulterior, în 1653, piesa reapare într‐o listă de titluri înregistrate de librarul londonez Humphrey Moseley în Registrul Papetarilor: „Istoria lui Cardenio de dl. Fletcher. Şi Shakespeare”. (George Volceanov)