„România este unică pentru mine, este Patria mea. Aici am văzut lumina soarelui, am citit la lumina lunii, am suferit, m-am bucurat, am plâns și am fost fericit. Aici mi-am definit vocația, am obținut succese sau neîmpliniri, am cunoscut oameni de anvergură morală și profesională, generoși și demni, care mi-au fost modele și cărora le rămân recunoscător pentru totdeauna. Aici am învățat la școli bune, cu profesori dedicați misiunii lor și am ascultat mari dascăli, personalități strălucite ale românilor, cu nimic mai prejos decât reperele și valorile europene. Aici am identificat pe marii fondatori ai culturii, civilizației și științei românești. Aici am descoperit anvergura și dedicația unor mari oameni de stat, uriașe personalități ale politicii românești, stâlpi ai națiunii și fondatori ai statului român modern. Aici am identificat mari personalități de alte etnii, evrei, francezi, armeni, germani etc., care și-au pus destinele în slujba românilor, unii cu sacrificiul vieții. Aici, pe acest pământ, se află acei oameni minunați, anonimi, fideli și credincioși României profunde, nealterată de vreme și vremuri. Aici m-am născut și aici voi rămâne, în veșnicia pământului românesc.

Iată câteva dintre cele 100 de motive care au edificat credința mea nealterabilă în Patria mea, România.”

Victor Voicu

„Victor Voicu mi s‑a impus prin acest flegmatism caracterial, despre care el însuşi ar putea să spună multe, inclusiv câte jertfe, pierderi şi eforturi supra‑umane l‑au costat. Deoarece, o ştim, acum, la o anume vârstă şi o asimilată experienţă, că totul costă, deşi pierderile şi suferinţele, rănile acestei plăţi, ale acestei ofrande, nu se pot echivala în nici o altă formă de valoare. Dincolo de firile noastre, distincte, e drept, ne‑au apropiat şi unele calităţi. În primul rând, poate, ceea ce numim seriozitate gravă biografică sau destinală, adică înjugarea la acea normă pe care în tinereţea noastră am descoperit‑o şi apoi ne‑am asumat‑o cu o energie şi voinţă de fier: slujirea Ideii! În cazul lui, credinţa în Hippocrates şi în jurământul lui, ca şi servirea acestuia, de parcă ar fi fost depus pe un altar; da, un altar, de bună seamă!”

Nicolae Breban