"Martin Eden" este cartea care mie, unuia, mi-a tamaduit multe din ranile tineretii. Dupa pilda vietii si nu a mortii tenacelui Martin, in anii mei cei mai negri imi lipeam, pe peretii camarutei mele din Ploiesti, fel de fel de indemuri, printre care unul la fel de valabil si astazi: Stefan Dimitriu e baiat sarac, dar e fericit ca traieste!

Prizonier in propriul meu trup, ca-ntr-o nava care a inceput sa ia peste tot apa, ma uit acum cu ingrijorare in toate partile: unde-i pericolul cel mai mare, ce crapatura sa astup mai intai?

Cu toate acestea, imi vine sa scriu si astazi, ca altadata, pe-o foaie alba de hartie, pe care sa mi-o lipsesc apoi urgent pe perete, deasupra patului: Mai am inca atatea de facut, atatea bucurii de trait, atatea suferinte de indurat, incat moartea mi s-ar parea, acum, de-a dreptul rusinoasa!