Uneori, chiar şi cea mai bine-crescută lady tânjeşte după aventură. Dar domnişoara Sarah Clarke-Townsend se pune în mare primej - die când, dând dovadă de prezenţă de spirit şi de mult curaj, pretin - de că este sora ei geamănă, Mariah, ducesă de Ashton, pe care un grup de răufăcători au plănuit să o răpească. Gestul ei ar putea s-o coste chiar viaţa dacă răpitorii vor descoperi încurcătura… Cu multă vreme în urmă, Rob Carmichael a renunţat la traiul plin de privilegii şi a întors spatele moştenirii de drept, devenind om al legii. Aflat întâmplător în vizită la prietenul său, ducele de Ashton, Rob află despre răpirea lui Sarah şi porneşte spre Irlanda într-o misiune de salvare. Dar, deşi reuşeşte s-o elibereze din mâi - nile răpitorilor, întoarcerea se dovedeşte mai dificilă decât anticipa - se; căci nici hainele bărbăteşti în care se deghizează Sarah pentru a-i înşela pe urmăritori, nici distanţa pe care cei doi îşi impun să o păstreze nu sunt de ajuns să împiedice atracţia irezistibilă care le va complica existența într-un mod în care nici unul nu s-a aşteptat vreodată.
„Reputația lui Mary Jo Putney se dovede ște încă o dată bine-meritată prin acest roman incitant și emoționant din seria Lorzii pierduți.“ RT Book Reviews
„Nu dai niciodată greș cu un romance al lui Mary Jo!“ Sabrina Jeffries