Românii sunt răi. Orişiunde cresc. Regăţenii scornesc bancuri despre ardeleni. Cei din Transilvania râd cu gura până la urechi de olteni. Oltenii fac bancuri despre moldoveni. Iar bucureştenii, cu maximum de tupeu, îşi permit să facă haz de toată lumea. Cu ce drept, nu se ştie exact. Poate, pentru că, într-un anumit context istoric, un mare scriitor a spus cândva că „Soarele răsare de la Bucureşti”…

Multe dintre bancurile românilor sunt profund incorecte politic. Asta nu le împiedică, însă, să circule nestingherite prin popor, folosind slăbiciunile subconştientului colectiv. Nu pot fi interzise. N-au reuşit asta nici Ceauşescii, nici măcar Securitatea (care a arestat oameni din acest motiv, dar, pe măsură ce represiunea creştea, nu putea decât să constate că bancurile incorecte politic se înmulţeau, vai, exponenţial).

Bancurile – de orice fel şi oricât de injuste ar fi ele! – nu pot fi interzise. Niciun Big Brother nu va putea reuşi asta vreodată! Ele vor circula liber şi vor folosi orice canal de comunicare. Internetul este deja plin de ele. De acolo le-a cules şi autorul, „răsfoind” sute de pagini online.

Gura lumii slobodă despre pățaniile marilor personaje ale politicii românești de după 1989:

…Căci, vorba aceea, se zice că Adrian Năstase nu a vrut să se sinucidă, ci să-l împuşte pe Traian Băsescu, care-i stătea în gât!

Traian Băsescu, dincolo și dincoace de poarta Palatului Cotroceni

Elena Udrea și cătușele cu puf roz, marca Louis Vuitton

Ion Iliescu sau cum să vorbești englezește în limba chineză

„Nu vrem bani, nu vrem valută

Vrem ca Petre Roman să ne …”

Adrian Năstase și fularul Burberry

Emil Constantinescu sau culmea geologiei

Klaus Iohannis… „și restul e tăcere!”

Liviu Dragnea și nota de plate la gaze

Victor Ponta, adică riscul major de a călca pe un norișor

Viorica Dăncilă în luptă dreaptă cu extremismul lingvistic

Colecția Haz de necaz (vol. 10-15)

Dintotdeauna, românul a supraviețuit tuturor vicisitudinilor istoriei făcând și spunând bancuri. Veneau turcii, inventa un banc cu turcii. Veneau rușii, făcea bășcălie cruntă de ruși. Veneau comuniștii la putere, îi lua la mișto (asumându-și riscurile de rigoare și, adesea, suportând din plin consecințele poantelor lui politice).

Și, deloc în ultimul rând, românul a știut mereu să râdă de sine. Dacă Umorul este tatăl lui, mamă îi este Autoironia!