Eu, cea de pe locul doi este inspirata dintr-o multitudine de surse si prezinta perspectiva personajului principal feminin referitor la identificarea pe locul doi in absolut orice aspect al vietii ei, negasind puterea sa depaseasca acesta conditie. Momentul culminant este acela al descoperirii faptului ca si un sentiment atat de nobil precum iubirea, o poate plasa pe acelasi loc, facand-o sa isi defragmenteze, psihologic vorbind, personalitatea, astfel ajungand de nerecunoscut atat pentru cei apropiati cat si pentru societatea din care face parte.

Pornind de la premisa ca toti ne nastem inocenti si neatinsi de defectele clasice ale societatii, cartea urmareste povestea unei tinere ce cunoaste suferinta la limitele ei cele mai acerbe, se redescopera si decade moral prin intermediul unei aventuri pe care o are cu un barbat insurat. Prin aceasta poveste, incerc sa urmaresc traseul psihic si nu numai al tinerei Amalia, ce invata pe parcurs ca doar in ea va gasi puterea necesara sa treaca de fiecare data peste orice obstacol pe care i-l impune soarta.

Aceasta poveste este una clasica si de actualitate in acelasi timp. Ea nu vrea sa multumeasca publicul feminin cu oratorii motivationale, nu vrea sa judece pe nimeni, nu vrea sa atraga atentia asupra infidelitatii ci vrea sa expuna din toate punctele de vedere, un caracter cat se poate de obisnuit al societatii de zi cu zi care decade, se schimba, invata sau nu din greseli si intr-un final ia decizii ce vor genera consecinte indiferent de situatie. Cheia acestor consecinte este asumarea, ceea ce naste o batalie interioara in Amalia creionata in carte la nivel semi-erotic si psihanalist.