Romania profunda se dezvaluie si prin bucatarie. Retete venite de nici unde, adaosuri succesive de la rude, prietene, dadace, din lecturi intamplatoare prin almanahuri ori foi de calendar au constituit in mai toate casele romancelor o zestre expresiva, variata si… mai totdeauna gustoasa.
Poti privi reteta in sine ca bucatareasa intrebandu-te daca ai ingredientele necesare s-o prepari. Dar daca mergi mai departe si o pui intr-un context, in speta intr-un caiet cu retete, o compari cu celelalte „surate”, urmaresti personajele de la care a fost culeasa
– ai in fata, pe nesimtite, o lume colorata, bine mirositoare care te transforma vremelnic intr-un adevarat Gargantua contemporan.
Cele cinci brasovence aduna retete de la sotii din protipendada orasului (doamnele Brediceanu, Ciortea, Simionescu), matusi, prietene (Lelia, Marioara, Virgini) ori guvernante nemtoaice sau unguroaice (Mette tante, Sofi neni).
Notatia e riguroasa dar adesea pare facuta pentru cunoscatoare si atunci cantitatile sunt omise, insirandu-se doar ingredientele ca atare.
Unitatile de masura te introduc intr-o lume tainica, inaccesibila profanilor: pe langa grame (si decagrame), litri, kilograme apar deca (plural, deci), loti, salice, funti si altele sui generis: „zahar cat sase oua”.
Și unele recipiente sau recomandari raman putin misterioase:
„o lingura cu care se scoate laptele”, „strecori prin mot”, „forma de pepene”.
Respectuoase fata de condimente, gospodinele le trateaza pe masura pomenindu-le in latineste sau nemteste: natrium bicarbon, cremor tartari, ausbruch. Ba si in romaneste, transcrise fonetic, epis.