Povestea nasterii tatalui meu
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
Se abătu o secetă mare în sud si multe cereale din plasa Vlașca nu se făcură, dar pe pământurile lui Dimciu tot mai căzuse câte o ploicică. Cerealele lui fură mai puține ca anul anterior, dar se vândură mai scump. Credinciosul Stogu muncea cu dăruire și făcea eforturi disperate să-l consilieze cu cele mai bune sfaturi. Noaptea însă bea pe rupte cu supraviețuitorii batalionului de bețivi.
Cumpărară și mai multe ogoare. Pe unele semănară mei. Se întâmpla în anul 5 de când trăiau în România, când recoltele fură bogate peste tot, la toată lumea. Numai că în dreapta Neajlovului lăcustele făcură prăpăd. Cei din satele din stânga scăpară teferi, printre care și Dimciu.
Își asumă înzestrarea școlii cu lemne, mobilier, cărți și echipamente pentru oină. Într-o seară la cină își privi peștele din farfurie și gândi amar: Așa am și eu ochii albi, de dorul Savetei.