Încercarea de a prezenta maniera în care au receptat maghiarii din Ungaria și (mai ales) maghiarii din Transilvania, pierderea unei regiuni pe care au considerat-o secole la rând, emblematică pentru istoria și cultura lor, reprezintă un demers dificil. Cu atât mai mult cu cât, (în ceea ce mă privește), nu sunt un cunoscător fluent al limbii maghiare, ci- doar un învățăcel, aflat încă în faza acumulărilor. Dar chiar și așa, materialul istoriografic existent- oferă o bază interesantă în această direcție. Cred că dincolo de discursul istoriografic românesc privitor la Transilvania, o cunoaștere cât mai aprofundată și o analiză cât mai echilibrată asupra unei teme extrem de sensibile și de complexe, trebuie să aibă în vedere și punctele de vedere ale „celorlalți”, pentru că în cele din urmă, viabilitatea narațiunii istorice nu constă în monolitismul de tip justițiar-patriotard, ci- în nuanțare, atâta timp cât subiectivitatea este aceea care conferă oricărui demers analitic- specificitatea. O privire către partea maghiară și o cunoaștere și a argumentelor sale, nu poate fi decât un gest benefic sub aspect științific și normal din punct de vedere atitudinal. Desigur, istoricul nu-și va reprima niciodată spiritul critic, dar va căuta să-l asocieze cât va putea mai bine cu echilibrul judecăților, unica șansă pentru ca textul de specialitate să rămână întotdeauna străin, față de „ismele” ideologizante, sau față de clișeele cu tentă xenofobă. - fragment din Argument