Binecunoscut credincioșilor din București, iar după 1990 din întreaga țară, pentru predicile cu un bogat conținut dogmatic-spiritual și îmbrăcate într-o haină de autentică evlavie, rostite la Biserica „Sfântul Silvestru” începând cu anul 1974 și care au circulat sub diferit forme până la apariția lor scrisă, părintele Constantin Galeriu este recunoscut în rândul teologilor ortodocși români pentru spiritul său enciclopedic, pentru duhul patristic-filocalic ce caracterizează opera sa teologică, dar mai ales pentru dimensiunea mărturisitoare a cuvântului său scris sau vorbit. Studenții săi de la Institutul Teologic de grad universitar din București, între care am avut bucuria să mă număr în anii 70, au avut șansa de a-i recepta cei dintâi predicile ținute la paraclisul „Sfânta Ecaterina”, sfaturile oferite cu dărnicie ca duhovnic sau preot-spiritual, modelul de preot devotat Bisericii și slujirii misionare a acesteia.

Cariera didactică prodigioasă și-a început-o prin a preda disciplina „Teologie Fundamentală”, astăzi mai bine cunoscută ca „Apologetică”, pregătirea sa de dogmatist permițându-i să discearnă și să împărtășească studenților cele mai profunde valori teologice cu caracter apologetic, într-o viziune neopatristică, inspirată în bună măsură de teologia părintelui Stăniloae, pe care îl avusese profesor, alături de Nicolae Chițescu, la cursurile de doctorat. Tocmai de aceea întreaga sa operă teologică va fi străbătură ca un fir roșu de filonul dogmelor ortodoxe, expus într-o formă apologetică extrem de atrăgătoare și convingătoare în același timp. Viziunea sa dogmatică, configurată în lucrarea „Jertfă și Răscumpărare”, teza sa de doctorat în teologie apărută în anul 1973, de o consistență biblică și patristică remarcabilă, caracterizată de o perspectivă înnoitoare și profund mărturisitoare a adevărului de credință al dogmei hristologice, va marca toate celelalte scrieri teologice ale sale, inclusiv conferințele susținute în țară și în străinătate. Faptul că a predat în cea mai mare parte a carierei de profesor universitar disciplina „Omiletică” nu i-a modificat direcția cercetărilor de teologie sistematică, oferindu-i în schimb prilejul exprimării într-un stil cuceritor, de înaltă ținută academică, un discurs imbatabil ca logică, dar, în mod paradoxal, marcat de o căldură părintească autentică și de o angajare responsabilă pilduitoare în slujirea teologiei și a Bisericii Ortodoxe.

Din punct de vedere dogmatic-apologetic, considerăm că două sunt coordonatele esențiale ale gândirii teologice a părintelui Galeriu și anume: valoarea Persoanei, mai întâi Persoana divină și apoi persoana umană, și valoarea creației sau a făpturii lui Dumnezeu. Relația interioară dintre aceste două dimensiuni este dată în taina Învierii lui Hristos, prin care se descoperă „deodată” (așa cum se exprima cu mult patos părintele) iubirea plenară a Preasfintei Treimi oferită oamenilor și răspunsul acestora prin ascultarea și jertfa Fiului lui Dumnezeu întrupat. Pe această cale aleasă de Pronia divină Dumnezeu Se descoperă ca Tată veșnic al Fiului Său veșnic, Care din iubire și bunătate, prin Duhul Sfânt atrage pe oameni spre înfierea răscumpărătoare și îndumnezeitoare, relevând vocația lor pascală, solidară cu vocația pascală a întregului cosmos restaurat.

Contribuția decisivă în domeniul teologiei dogmatice a părintelui Galeriu poate fi identificată cu redefinirea, într-o manieră cu adevărat evanghelică și patristică, a relației dintre cruce și înviere, dintre jertfa ce își are originea primordială în sânul Preasfintei Treimi și s-a făcut cunoscută oamenilor prin jertfa unică a Mântuitorului Iisus Hristos, care dă putere prin Duhul Sfânt și oamenilor credincioși să se jertfească lui Dumnezeu și aproapelui și starea de înviere, darul suprem adus umanității de Fiul etern al Tatălui, Care Și-a înviat propria umanitate enipostasiată, pentru ca în unire cu El oamenii să aspire la împroprierea acestui dar, ce coincide cu pășirea în Împărăția Cerurilor.

Conferințele cuprinse în acest volum se cer a fi lecturate prin prisma acestei contribuții, rămasă până astăzi extrem de actuală pentru teologia dogmatică și în general pentru întreaga teologie ortodoxă. Cele mai multe dintre ele au caracter dogmatic, pornind de la triadologie, trecând prin hristologie, antropologie și cosmologie și ajungând la Sfintele Taine și la Biserică, prin care Hristos este mereu prezent și lucrător prin Duhul Sfânt în persoanele umane, renăscute prin harul Sfântului Botez. Ele conțin o teologie vie, existențială și mărturisitoare, clarificând cele maiadânci aspecte ale credinței ortodoxe, cu implicații spirituale profunde, cu consecințe directe în procesul umanizării, mântuirii și îndumnezeirii credincioșilor. Ultimele două conferințe, cu caracter apologetic, confirmă vocația de apologet a părintelui Galeriu, cel care a fost atât de deschis, de disponibil pentru dialogul cu oamenii de cultură, de știință și de artă, pentru a-L face pe Hristos prezent în viața și în făptura lor.

Titlul acestui volum de conferințe Vocația pascală a creației este foarte elocvent, ca de altfel și subtitlul Înviere și transfigurare, ele reușind să surprindă cu claritate mesajul evanghelic al crezului creștin adresat omului contemporan, care adesea nu-și mai înțelege identitatea, nici originea și nici menirea pe pământ și căruia teologia, vorbind în numele Bisericii și al Revelației divine, trebuie să-i reamintească în mod continuu destinul său de pelerin spre Împărăția lui Dumnezeu. În același timp acest mesaj relevă dinamismul existenței umane, fundamentat pe dinamismul vieții divine treimice, definit de dorul de a cunoaște și de a iubi la infinit, cu condiția de a identifica infinitul cu Dumnezeu, Cel întreit în Persoane dar unic în ființă, voință și lucrare. Acest dinamism personalist-comunitar l-a animat în cel mai înalt grad pe părintele profesor Galeriu, cel care l-a imprimat cu bucurie și entuziasm studenților săi, credincioșilor pe care i-a păstorit și tuturor care l-au cunoscut, l-au ascultat și l-au iubit.

Ca o concluzie a celor menționate anterior, îndrăznesc să cred că posteritatea îl va recunoaște pe Părintele Galeriu, cel ce s-a identificat pe deplin cu cele propovăduite din amvon și cu cele predate de la catedră, drept „teologul iubirii dumnezeiești”, iubire pe care el a cunoscut-o, a experiat-o, a mărturisit-o și a împărtășit- o ca dintr-un potir nesecat tuturor celor ce însetau după Dumnezeul cel Viu și veșnic dăruitor al vieții celei fără de sfârșit.

Apariția acestui volum la împlinirea a 100 de ani de la nașterea Părintelui Profesor Constantin Galeriu reprezintă un pios omagiu adus personalității sale și o recunoaștere a întregii sale creații teologice, ce a intrat deja în patrimoniul teologiei ortodoxe române și al celei universale.

Mulțumim cu recunoștință Preafericitului Părinte Patriarh DANIEL pentru binecuvântarea acordată realizării acestui volum și pentru publicarea lui la Editura BASILICA a Patriarhiei Române.

Pr. prof. dr. Ștefan Buchiu