Anatomia diafragmei, precum şi patologia sa, este departe de a-şi fi „spus ultimul cuvânt”. Anatomia abordată clasic sau didactic poate avea aplicaţii medicale cu rezultate destul de limitate, iar imagistica şi chirurgia, care progresează în ritm atât de debordant, necesită deseori completări şi precizări ale unor noţiuni de anatomie, care ar trebui şi acestea aduse la zi. A completa unele cunoştinţe de anatomie, având ca sursă pacientul, este o practică nu numai periculoasă, ci şi una ce poate implica aspecte etice, mai ales în chirurgie. Studiile anatomice, pe arii topografice restrânse, pe un număr cât mai mare de cazuri (pentru variante), cu notarea unor parametri ai întregului corp (sex, vârstă, stare de nutriţie, măsurători antro-pometrice etc.), pot aduce un aport informaţional, cerut de dis-ciplinele cu ritm accelerat de progres (imagerie, chirurgie). Încadrarea noţiunilor dobândite între cele de biologie a dez-voltării, genetică, biomecanică etc. aduc o nouă lumină asupra cauzalităţii formelor şi structurilor studiate şi pot reprezenta, uneori, cheia unor procedee operatorii salutare.
Această ediţie nouă, privind diafragma toracoabdominală, conţine, faţă de Anatomia clinică a diafragmei, ediţia 1990, pe lângă un număr mai mare de pagini, o serie de ajustări şi com-pletări, care se impun ca rezultat al progreselor imense realizate în multe domenii ale biologiei, medicinei şi tehnologiei. Unele informaţii nu doar completează, ci chiar modifică radical unele concepţii care existau înainte de 1990 privind anatomia şi bio-logia dezvoltării diafragmei.