„Cum pot fi sfaturile pe care nu le cere nimeni? Ori prea simple, banale, ori dificile, ori incomode, ori imposibile. Viaţa este un tren confuz şi fiecare gară ar cere un sfat: să cobori sau să nu cobori!? Aici nu este vorba, totuşi, despre astfel de sfaturi. Ci despre o implicare naturală şi sinceră în viaţă, spusă tuturor, aşa cum este ea pentru mine în mod obişnuit. Există un teritoriu al magiei ascuns în orice amănunt trăit, spre care merită să privesc şi să îl scotocesc pentru a găsi fărâma de optimism şi de restart pe mai departe. Acea fărâmă, paradoxal, observ că se ascunde adesea în puterea de a fi pragmatic atunci când invitaţia textului/versului, adică a vieţii, este spre nerv ori ciudă, sau spre plutire şi spre indiferență.
Realismul în scriere nu oboseşte scriitorul. Probabil că nu îl oboseşte prea tare nici pe cititor. Nu îl atrage în diafan sau în neputinţa lui de a dormi sau de a fi treaz, ci îi dă un fel de chef de a fi curios cu tot ceea ce vede în jur, ținându-l în picioare. Nici nu trebuie mai mult!”