Monopoliștii: Obsesia, furia și scandalul din spatele celui mai iubit joc de societate din lume / The Monopolists: Obsession, Fury, and the Scandal Behind the World's Favorite Board Game de Mary Pilon este povestea, chiar mai palpitantă decât jocul în sine, a jocului de societate Monopoly. O poveste adevărată, alcătuită dintr-o serie de legende cu iz de început de secol XX, din care nu lipsesc intrigile, minciuna și răzbunările.

Istoria MONOPOLY se întinde pe aproape 100 de ani, debutând la începutul anilor 1900 în Washington, D.C, unde o cunoaștem pe Elizabeth Magie (Lizzie) fiica unui ziarist celebru, stenografă, scriitoare, actriță și inventatoare talentată, sau, așa cum o numea mama ei, „o femeie cu idealuri înalte”. Cu o personalitate complexă și o fire rebelă, nu întotdeauna bine-înțeleasă, ea se ridică cu mult peste condiția femeilor din generația ei, reușind să realizeze foarte multe lucruri în primul rând datorită curajului și îndrăznelii cu care a fost înzestrată.

În 1904, Lizzie Magie brevetează LANDLORD’S GAME, precursorul a ceea ce milioane de jucători vor cunoaște mai târziu sub numele de MONOPOLY, și care reprezintă un protest al autoarei la adresa capitalismului.

Sfârșitul romanului scris de Mary Pilon ne poartă în America de la începutul anilor ‘80, când adevărata istorie a jocului MONOPOLY este recunoscută oficial, și odată cu ea, le sunt recunoscute meritele tuturor celor care au contribuit la scrierea acestei povești complicate și controversate: Lizzie Magie, quakerii din Atlantic City, zecile, dacă nu sutele sau miile de jucători ai versiunii inițiale a jocului, Ralph Anspach și litigiul ANTI-MONOPOLY. La fel de adevărat este și faptul că numele lui Charles B. Darrow va rămâne etern legat de cel al jocului MONOPOLY, în ciuda minciunii pe care s-a clădit această legătură.

Autoarea romanului, Mary Pilon este o jurnalistă și scriitoare americană, autoarea romanelor The Kevin Show și The Monopolists, cel din urmă devenind bestseller New York Times. Pilon a lucrat ca jurnalist sportiv, scriind deopotrivă și articole pe teme politice și economice, articolele sale apărând cu precădere în publicații prestigioase americane precum: The New Yorker, Esquire, Bloomberg, BusinessWeek, Vice, New York și The New York Times. A avut de asemenea numeroase apariții la diverse emisiuni radio și TV și s-a remarcat ca producător pentru NBC Sports la Jocurile Olimpice de Vară din 2016.

La baza romanului Monopoliștii se află o investigație jurnalistică cât se poate de serioasă, la finalul căreia autoarea pune cap la cap piesele de puzzle pentru ca noi să ne alegem cu o istorie exactă a unuia dintre cele mai populare jocuri de societate din lume. Romanul nu redă în ordine cronologică evenimentele, tocmai pentru ca cititorii să înțeleagă puternica încărcătură emoțională pe care o are fiecare dintre etapele prin care a trecut acest joc până a ajunge la varianta finală de care ne bucurăm cu toții astăzi.

Monopoly, numit și „Jocul de schimburi comerciale rapide cu proprietăți”, trimite cu gândul și este inspirat de conceptul economic de monopol, adică dominația unei singure entități asupra unei piețe. Jucătorii se mișcă roată pe o suprafață de joc, deplasându-se în funcție de numărul decis de zaruri, mărindu-și averile imobiliare prin achiziționare de case și hoteluri și încasând chirii de la adversarii lor, scopul final fiind de a-i împinge pe aceștia spre faliment.

Cartea lui Mary Pilon reprezintă și o scurtă trecere în revistă a jocurilor care îi fascinau pe oameni la mijloc de secol XIX și început de secol XX, jocuri pe care indivizii, dornici să le joace, dar lipsiți de posibilități materiale pentru a le achiziționa, și le confecționau adesea artizanal. Observăm astfel cum, neliniștile provocate de marile probleme ale secolului sunt date uitării cu ajutorul unei lumi imaginare. Romanul surprinde totodată declanșarea Marii Crize Economice și modul în care afacerile se resimt pe urma ei, dar și începuturile timide ale reglementării din ce în ce mai stricte ale mărcilor comerciale prin intermediul unei legislații adecvate care consolidează protecția drepturilor de autor pentru corporații.

Un alt aspect interesant surprins în carte este faptul că, deși sunt concepute în mare parte cu rol de divertisment, jocurile din trecut reflectă nu numai nevoia oamenilor de distracție, dar și realitățile socio-politico-economice ale vremurilor, fiind inspirate adesea din propriile experiențe de viață ale creatorilor lor. Jocurile îndeplinesc acum deopotrivă roluri de instrumente politice și educaționale, dar au un cuvânt greu de spus și în timpul războiului când sunt folosite de Aliați pentru a introduce pe furiș bunuri (în special hărți) prizonierilor de război.

Romanul lui Pilon parcurge o perioadă bogată în evenimente din istoria Americii, pornind de la anii 1900 marcați de migrație, exploatarea clasei muncitoare și numeroasele revolte care izbucnesc din acest motiv, dar și de ideile progresiste ale lui Henry George, inițiatorul impozitului unic, la Primul Război Mondial, anii Marii Crize Economice, până la perioada interbelică, respectiv Al Doilea Război Mondial. Jocul MONOPOLY nu numai că rezistă în toți acești ani grei pentru societate, dar migrează dintr-un loc în altul al Americii, îmbunătățindu-se permanent și ajungând în cele din urmă să cunoască un succes fulminant, în ciuda istoriei sale incerte. De la tablele artizanale confecționate de locuitorii din Arden, la variantele mai moderne cu grafică elegantă și ambalaje atrăgătoare comercializate de Parker Brothers, de la serile de MONOPOLY organizate de familii în anii `30, la mai recentele campionate mondiale de MONOPOLY, întreaga istorie a acestui joc este fascinantă.

Autoarea ni-i va prezenta rând pe rând pe protagoniștii acestei povești, nu neapărat într-o ordină cronologică, urmând ca toate aceste piese de puzzle să capete sens în ultima parte a romanului în care istoria adevărată a jocului va ieși la iveală.

Charles Darrow este un comis-voiajor șomer din Atlantic City care găsește soluția perfectă pentru a-și înveseli familia în perioada Marii Crize din anii `30. El desenează pe podea, în timp ce se afla în subsolul casei, o tablă de MONOPOLY cu străzile și proprietățile din oraș. Mai târziu pe parcursul cărții vom afla cum ajunsese jocul Monopoly să fie popular în această zonă a Americii, dar și istoria tristă a familiei lui Charles Darrow. Fascinat de magia acestui nou joc, de care devine dependentă întreaga lui familie, Charles Darrow se hotărăște să facă ceva bani din vânzarea lui. În ciuda reticenței pe care o întâmpină inițial din partea principalilor doi giganți din industria jocurilor, Parker Brothers și Milton Bradley, Darrow va reuși să câștige în cele din urmă bani frumoși din Monopoly. Ba mai mult, numele lui va deveni pentru mult timp sinonim cu inventatorul jocului MONOPOLY.

Într-o primă etapă, Charles Darrow va comercializa jocul prin intermediul magazinului universal din Philadelphia, Wanamaker, fiind prezentat într-o cutie albă cu o bandă roșie într-o parte și cu un bărbat zâmbitor și ridat – care va fi cunoscut de mulți drept „Domnul Monopoly” – ce îi saluta de pe capac. Realizat cu ajutorul prietenului său, caricaturistul politic Franklin Alexander (rămas oficial în istorie ca autorul graficii MONOPOLY), jocul se bucură datorită lui Darrow în această etapă de o prezentare la cele mai înalte standarde.

„În interiorul jocului erau mai multe figuri ilustrate, inclusiv un polițist încruntat și un infractor îmbufnat după gratii, pe spațiul „Închisoare”. Cărțile „Mergi la închisoare” și cărțile de proprietate asupra căilor ferate erau practic identice cu cărțile care se găsesc astăzi în jocurile MONOPOLY, dar cărțile „Șansă” și „Cufărul comunității” erau încă lipsite de ilustrații. Cărțile cu proprietăți erau tipărite pe hârtii de culori variate, iar cutia conținea şi banii de hârtie – inclusiv o bancnotă de 500 de dolari.”

„Multe dintre simbolurile din versiunea de joc a lui Darrow – un bărbat la închisoare, căi ferate, ridicarea banilor când se trece pe la Start – ar putea fi privite cu ușurință ca fiind mai degrabă laude la adresa capitalismului decât criticile intenționate de Lizzie Magie cu 30 de ani mai înainte, fiind o interpretare fantastică a unui sistem financiar care scosese la iveală atâta cinism.”

La începutul anilor 1900 o cunoaștem pe Elizabeth Magie - o stenografă din Washington cu idei progresiste, inspirate de teoriile economice ale lui Henry George (idolul ei), care visează să inventeze un joc de societate care să poată ameliora problemele societății. Lizzie Magie vorbea despre jocul la care se gândea și pe care îl numise inițial LANDLORD’S GAME (Jocul Rentierului) astfel:

„Este o imagine realistă a actualului sistem prin care se acaparează pământul, cu toate rezultatele și consecințele obișnuite ale acestui lucru; Putea fi numit foarte bine și «Jocul vieții», deoarece conține toate elementele succesului și ale eșecului din lumea reală, iar obiectivul este același pe care se pare că îl are și omenirea în general, adică acumularea de avere.”

Majoritatea jucătorilor de MONOPOLY nu aveau nici cea mai vagă idee că jocul era un protest la adresa capitalismului, nu o aprobare a acestuia. După război însă, MONOPOLY va deveni un simbol pozitiv al capitalismului.

Jocul lui Lizzie conținea bani de joc, acte de proprietate și proprietăți care puteau fi cumpărate și vândute. Jucătorii împrumutau bani, fie de la bancă, fie unul de la celălalt, și trebuiau să plătească taxe. Așadar, iată cum arăta prima variantă a jocului MONOPOLY:

„Jocul lui Lizzie prezenta un traseu care le permitea jucătorilor să se miște în cerc pe tablă – spre deosebire de modelul traseului liniar folosit de multe jocuri de la acea vreme. Într-un colț se aflau „Casa săracilor” și „Parcul public”, iar de cealaltă parte a tablei era „Închisoarea”. Într-un alt colț era o imagine a globului și un omagiu adus lui Henry George: „Pe pământul-mamă, munca produce salarii”. Pe tablă mai erau incluse și trei cuvinte care au rezistat timp de mai bine de un secol după ce le-a pus Lizzie acolo: MERGI LA ÎNCHISOARE.

Lizzie a desenat nouă spații dreptunghiulare de-a lungul marginilor tablei, între fiecare pereche de colțuri. În centrul fiecărui grup de nouă spații se afla o cale ferată, cu spații de închiriat sau de vânzare pe fiecare parte. Dreptunghiurile de „Absolută necesitate” ofereau bunuri precum pâine și adăpost, iar spațiile „Franciză” ofereau servicii precum apă și lumină. Când jucătorii ajungeau în spațiul „Lux”, plăteau 50 de dolari Trezoreriei Publice ca să primească un bilet de lux care valora 60 de dolari la încheierea jocului.

În timp ce jucătorii își făceau turul pe tabla de joc, ei desfășurau o anumită muncă și câștigau un salariu. De fiecare dată când jucătorii treceau prin spațiul „Pământul-mamă”, „se presupunea că au efectuat atâta muncă pe Pământul-mamă” încât primeau un salariu de 100 de dolari. Jucătorii rămaşi fără bani erau trimiși la „Casa săracilor”.

În 1904, Lizzie Magie a brevetat LANDLORD’S GAME, precursorul a ceea ce milioane de jucători vor cunoaște mai târziu sub numele de MONOPOLY. Cu toate acestea, în 1930 Lizzie Magie va fi uimită să constate că o variantă a LANDLORD’S GAME, numită mai nou MONOPOLY, ieșea pe piață, Charles Darrow fiind prezentat ca inventatorul său. Și mai ciudat era faptul că Parker Brothers, compania distribuitoare, ar fi trebuit să știe că nu el e adevăratul inventator pentru că îi cumpăraseră brevetul din 1924 pentru LANDLORD’S GAME.

În micuțul orășel cu iz de odinioară Arden, din New Castle, Delaware, în care se dezvoltă o societate utopică progresistă bazată pe principiul impozitului unic, îi cunoaștem pe primii jucători de LANDLORD’S GAME, precursorul jocului MONOPOLY. Poetul și scriitorul Harry Kemp spunea că oamenii veneau în Arden „ca să scape de sâcâitoarea bătaie de joc a civilizației și să recâștige simplitatea pastorală”. Locuitorii din Arden își confecționau variante artizanale ale jocului. O parte din locuitorii din Arden, precum Scott Nearing au luat cu ei jocurile artizanale când au părăsit societatea utopică îndreptându-se către alte zone ale Americii, contribuind astfel la răspândirea jocului. Frații Nearing s-au numărat și ei printre cei care au început să numească LANDLORD’S GAME „monopoly” sau „jocul monopolului”.

George Parker este fondatorul companiei Parker Brothers Inc una dintre principalele companii de jucării și jocuri din America, cu sute de titluri de jocuri publicate, un adevărat imperiu de lemn și carton. La începutul Marii Crize, George Parker îi cedează afacerile, în scădere continuă ale Parker Brothers, ginerelui său Robert Barton, întrucât ambii săi fii decedaseră la vârsta de 21 de ani.

În condițiile în care afacerea merge tot mai prost, Robert Barton, încurajat de soția sa, cumpără versiunea de joc a lui Darrow la prețul declarat de 7.000 de dolari, plus redevențe. Jocul va însemna o resuscitare a afacerii Parker Brothers întrucât se va bucura de un succes enorm în anii `30. Jocul MONOPOLY comercializat de Barton va cuprinde în cutie și povestea relatată de Charles Darrow despre modul cum „inventase” MONOPOLY.

40 de ani mai târziu, în plină criză a petrolului, îl cunoaștem pe Ralph Anspach, profesor de economie la Universitatea de Stat din San Francisco, căsătorit cu Ruth, fiica celebrului economist Leo Rogin, împreună cu care are doi băieți. După un joc de Monopoly cu băieții și soția lui, acesta își dă seama că unul dintre cele mai populare jocuri de societate din lume le inducea oamenilor un sentiment plăcut cu privire la cuvântul „monopol”, deoarece le reamintea că jucaseră jocul în copilărie, în timp ce el era de părere că:

„Un joc capitalist de societate mai bun ar fi unul în care jucătorii ar concura unul împotriva celuilalt pentru a produce bunuri de calitate superioară, la un preț mai mic, în timp ce guvernul ar reglementa sau ar interzice monopolurile. Pe scurt, jocul ar transmite opusul a ceea ce transmitea jocul celor de la Parker Brothers.”

Așa i-a venit ideea de a crea un joc antimonopol, care să susțină ideea sa că monopolismul este bun pentru monopoluri, dar nu pentru afaceri și pentru economie. Cu ajutorul fiilor săi, Ralph Anspach va avea în curând un joc nou-nouț numai bun de lansat pe piață. În cele din urmă jocul va fi lansat și după mai multe încercări eșuate va cunoaște și succesul. Din păcate însă, cererea lui din iunie 1974 de marcă comercială pentru numele ANTI-MONOPOLY a fost respinsă. În același an, în luna februarie, Ralph Anspach primește o scrisoare în care se susține că numele jocului ANTI-MONOPOLY constituia o încălcare a drepturilor proprietarilor jocului MONOPOLY privind marca înregistrată și se solicita schimbarea denumirii jocului. Scrisoarea venea din partea firmei General Mills care cumpărase Parker Brothers în 1968.

Ralph Anspach avea în aceste condiții două opțiuni: să oprească producția de ANTI-MONOPOLY sau să conteste în justiție Parker Brothers pentru dreptul de a-și promova jocul cu acest nume.

În cele din urmă începe o luptă îndelungată în justiție în care Ralph Anspach va trebui să demonstreze că nu se face vinovat de încălcarea drepturilor de autor în privința folosirii numelui MONOPOLY. Anspach va dovedi cu martori că au existat mulți alții care au jucat MONOPOLY cu mult înainte de comercializarea jocului „inventat” de Charles Darrow și comercializat de Parker Brothers.

Un proces dur, care va dura mai mult decât s-ar fi așteptat Ralph Anspach, care va face lumină în privința istoriei acestui joc, dar și a contribuției pe care a avut-o fiecare dintre personajele implicate…

„Dacă Ralph nu ar fi mers până la capăt cu cazul ANTI-MONOPOLY sau ar fi acceptat o anumită înțelegere, este foarte posibil ca adevărata istorie a MONOPOLY să nu fi ieșit niciodată la iveală sau, cel puțin, nu pe deplin. Chiar și așa, îndrăgita legendă a lui Darrow trăiește mai departe. E de înțeles6. Mitul lui Darrow, cu toate că este o poveste falsă în cea mai mare parte, este irezistibil, o parabolă a spiritului inventiv american, capabilă să inspire. Este un „exemplu frumos, curat, bine structurat al unei invenții care face parte din istoria industrială americană”, scria Calvin Trillin în New Yorker, în 1987. „Dacă Darrow a inventat mai degrabă povestea decât jocul, tot merită să aibă o placă memorială pe Boardwalk, în cinstea ingeniozității sale.” Este greu să nu ne întrebăm câte istorii nedescoperite mai există – povești aparținând unor Lizzie Magie pierdute, care meșteresc în tăcere ca să creeze fragmente ale lumii, contribuția lor fiind atât de ieșită din comun încât puțini dintre noi ar sta vreodată să se gândească la persoana sau la oamenii din spatele ideii.”