Pocuția, teritoriul situat la nord de teritoriul Moldovei medievale, disputat între regii Poloniei și domnitorii de la Suceava, intrat în componența Imperiului Habsburgic în 1772, a devenit spațiu de confruntare politică și militară între Ucraina și Polonia în anul 1919. Amenințată de trupele ucrainene, bolșevizate sau nu, România a răspuns solicitării guvernului de la Varșovia pentru ocuparea sudului Galiției și realizarea joncțiunii între trupele române și cele poloneze la est de Carpații Păduroși. Timp de trei luni, între 23 mai și 24 august 1919, Divizia 8 Infanterie, comandată de generalul Iacob Zadik, eliberatorul Bucovinei în toamna anului 1918, împreună cu unități poloneze, a contracarat orice posibilitate de legătură între trupele bolșevice aflate în subordinea Petrogradului, Kievului și Budapestei, asigurându-se astfel libertate de acțiune pentru armata română în Ungaria în vara anului 1919. Pocuția s-a aflat sub administrație civilă, controlată de către un comandament român, teritoriul fiind evacuat în a doua jumătate a lunii august, conform înțelegerii între guvernele de la București și Varșovia şi documentelor aprobate de către comanda armatei române și cea a armatei poloneze.