,,Într-adevăr, creaţia lui Topîrceanu nu are întindere monumentală. Opera poetică a fost adesea cuprinsă într-un singur tom, iar proza aşijderea. Ca şi Creangă, autorul Parodiilor originale a trecut prin furcile caudine ale canonizării fără a purta cu sine o cantitate enormă de producţii textuale pe care posteritatea să le întoarcă pe toate feţele, iar acest amănunt ne îndeamnă să presupunem că validarea calitativă va fi acţionat atât ca reper, cât şi ca barieră. Cât de prolific este sau ar trebui să fie un artist al cuvântului pentru a fi recunoscut ca mare scriitor? În consonanţă cu proporţiile tipografice ale operei, în spectacolul receptării contează şi substanţa universului artistic. Carismatic, rezervat şi boem, Topîrceanu a rămas cu blazonul de miniaturist sentimental şi parodic, de scriitor talentat şi cu umor, de giuvaiergiu al cărui repertoriu de armonii lirice e, fără îndoială, bogat, dar prins în rama unor acuarele cu decor mărunt.”
Ioan MILICĂ